-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:06
No menu items!

Risipă de bani publici la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

spot_img

Curtea de Conturi a găsit o adevărată risipă din bugetul de stat la CNAS – 16 milioane de lei pentru medicamente scumpe, prescrise unor persoane decedate, reţete compensate 100% pentru persoane care nu aveau acest drept şi pacienţi internaţi simultan în două spitale.

Conducerea Casei susţine că, în 70% din cazuri, de vină e sistemul informatic şi nu angajaţii. Pentru restul de 30%, reprezentanţii CNAS admit că sunt şi fraude.

De exemplu, CNAS a decontat 800.000 de lei pentru pacienţi care, în acte, figurează în acelaşi timp, internaţi în spital şi prezenţi pentru analize într-o policlinică. Alte suspiciuni vizează cei aproape 700.000 de lei plătiţi pentru servicii medicale de care au beneficiat pacienţi ce nu au mai putut fi salvaţi.

Potrivit oficialilor Casei de Asigurări, instituţia reuşeşte să recupereze 95% din prejudiciul semnalat de rapoartele Curţii de Costuri.

S.M.