6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:38
No menu items!

Ridicarea embargoului privind armele pentru rebelii sirieni a fost oficializată de UE

spot_img

Ridicarea embargoului privind armele pentru rebelii sirieni a fost oficializată de UE

Uniunea Europeană a oficializat vineri schimbarea regimului său de sancţiuni împotriva Siriei, după decizia controversată luată de cele 27 de state membre de a ridica embargoul privind armele destinate opoziţiei, sub presiunea Marii Britanii şi a Franţei, informează AFP.

Potrivit Consiliul UE, regimul care modifică „măsurile restrictive”, adoptate progresiv de la începutul conflictului în 2011, este aplicabil începând de sâmbătă şi va fi în vigoare până la 1 iunie 2014 și va cuprinde „câteva interdicţii privind importurile şi exporturile, spre exemplu embargoul petrolier, precum şi restricţii privind investiţiile, activităţile financiare şi sectorul transporturilor”.

Pe de altă parte, 179 de persoane „legate de represiunea violentă din Siria” rămân vizate de măsura de îngheţare a averilor şi de interdicţia de a călători în UE. Îngheţarea averilor vizează de asemenea şi 54 de entităţi, printre care şi Banca Centrală a Siriei.

Singura schimbare este suprimarea embargoului privind armele destinate „coaliţiei naţionale de forţe ale revoluţiei şi opoziţiei siriene”, aşa cum a fost aprobată de miniştrii de externe din UE, embargoul fiind ridicat la  cererea Marii Britanii şi a Franţei, în pofida reticenţelor sau a opoziţiei celorlalte 25 de state.

Cele două ţări au subliniat că nu intenţionează să livreze arme „imediat”, iar eventuala livrare de arme „nu va fi posibilă decât sub condiţii extrem de stricte”, solicitându-se garanţii privind „destinaţia finală” a armelor şi a „utilizatorilor” lor, pentru a evita ca acestea să cadă în mâinile grupărilor radicale sau islamiste, potrivit lui Michael Mann, purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton.

C.I.