Ițele dosarului penal referitor la rețetele falsificate sunt, în continuare, încurcate. Peste 15 persoane, printre care şi mai mulţi medici ai Spitalului Fundeni din Capitală, au fost chemate la audieri, vineri, la Poliţia Capitalei în cercetările pe marginea presupusei fraudări a bugetului CNAS cu aproximativ 1,6 milioane de lei.
Cei 15 medici dau declaraţii pe tema reţetelor falsificate, un dosar în care procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de 22 de persoane, medici şi farmacişti, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare şi dare de mită şi spălare de bani.
În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au emis, marţi, ordonanţe de reţinere pentru 13 inculpaţi, ulterior cerând instanţei arestarea a 12 dintre aceştia.
Surse judiciare au declarat că printre persoanele reţinute sunt mai mulţi şefi de farmacii din lanţul Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.
S-ar fi eliberat astfel peste 4 000 de reţete false banii intrând în buzunarele medicilor şi farmaciştilor. Aceştia sunt acuzaţi de corupţie şi înşelăciune folosindu-se de numele unor pacienţi care nu au fost consultaţi şi nici nu au solicitat vreun tratament, unele persoane care ar fi beneficiat de aceste reţete fiind moarte de multă vreme.(S.S.)