-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:32
No menu items!

Rezultate Bacalaureat 2021. Rata de promovare este de 67,8%. 112 candidați au obținut media 10

spot_img

Rezultatele de la Bacalaureat 2021 au fost publicate luni. Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 67,8%, iar 112 candidați au obținut media 10.

Rezultatele de la BAC 2021 au fost afișate la avizierele liceelor și pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).

112 candidați au obținut media 10 (232 în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:  

-Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10  

-Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10  

-Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)  

Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908)

Contestațiile pot fi depuse/transmise luni, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

”În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezolvarea contestațiilor este programată de marți, 6 iulie, până vineri, 9 iulie”, a anunțat Ministerul Educației.