2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:11
No menu items!

REZIDENȚIAT 2014. Înscrierile se pot face până la sfârșitul acestei luni

spot_img

Cererile se primesc la sediile direcțiilor de sănătătate publică până pe 27 octombrie, iar taxa pentru fiecare participant este de 360 lei

rezidentiat

Tinerii absolvenți de Medicină care vor să se înscrie la examenul de rezidenţiat, organizat pe 23 noiembrie, o pot face până pe 27 octombrie inclusiv.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

  • cererea de înscriere la concurs (cu menţionarea centrului universitar şi al domeniului pentru care se concurează);
  • copie după actele de identitate (carte de identitate/paşaport, respectiv, certificat de căsătorie);
  • copia legalizată a diplomei de licenţă de medic, stomatolog (medic dentist) sau farmacist;
  • certificat medical privind starea de sănătate, eliberat de unitatea sanitară teritorială, în care se precizează că persoana este aptă/inaptă din punct de vedere medical;
  • chitanţă de plată a taxei de concurs în valoare de 360 lei.

Listele cu cei admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, se vor afişa, pe 14 noiembrie, pe site-ul http://rezidentiat.ms.ro/.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii (MS) nr. 1129/2014, publicat în Monitorul Oficial, concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă. Testul va conţine 200 de întrebări, iar timpul de rezolvare este de 4 ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Listele cu locurile şi posturile scoase la concursul de rezidenţiat de anul acesta pot fi vizualizate, accesând: http://rezidentiat.ms.ro/20141123/20141123-locuri.pdf, respectiv http://rezidentiat.ms.ro/20141123/20141123-posturi.pdf.

După ce înscrierile se vor finaliza – 27 octombrie -, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea opţiunilor de a concura într-un anumit centru universitar.

Concursul de rezidenţiat se desfăşoară în centrele universitare: Bucureşti – pentru posturile publicate în judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea şi în Capitală şi pentru locurile publicate în centrele universitare Bucureşti şi Constanţa; Cluj-Napoca – pentru posturile publicate în judeţele Alba, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi pentru locurile publicate în centrele universitare Cluj-Napoca şi Oradea; Craiova – pentru posturile publicate în judeţele Braşov, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. De asemenea, examenul se va susţine în: Iaşi – pentru posturile publicate în judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Iaşi şi Galaţi; Târgu Mureş pentru posturile publicate în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi pentru locurile publicate în centrele universitare Târgu Mureş şi Sibiu; Timişoara  – pentru posturile publicate în judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara şi pentru locurile publicate în centrele universitare Timişoara şi Arad.

Totodată, candidaţii pot depune doar un dosar de înscriere. Cine nu se conformează şi se înscrie la mai multe centre universitare, va fi eliminat automat din examen.