-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:19
No menu items!

Revine canicula, dar și furtunile

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de caniculă pentru Vestul şi Sudul ţării și de instabilitate atmosferică pentru zonele de deal şi de munte.

Potrivit informării emise de meteorologi, valabilă vineri şi sâmbătă, „în intervalul menţionat, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat”.

Meteorologii avertizează că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.

Totodată, în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor, mai transmite ANM.

Olimpia Diaconiuc