-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:44
No menu items!

Revin protestele în mină. 160 de ortaci de la explotările de uraniu s-au blocat în subteran

spot_img

Minerii de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana din Suceava s-au blocat în subteran, încă de miercuri, pentru că că nu și-au primit salariile de două luni, informează svnews.ro.

În acest moment, reprezentanții sindicatului sunt la discuții, la București, cu reprezentanți din conducerea Companiei Naționale a Uraniului și Ministerului Energiei.

„Sunt încă discuții la București între reprezentanții CNU și cei ai sindicatului. Eu cred că se va rezolva problema. Sunt în jur de 140. Deci 40 la Crucea și 100 la Botușanu”, declară pentru MEDIAFAX prefectul județului Suceava, iulian Cimpoieșu.

Între timp, numărul minerilor care protestează a urcat la circa 160, potrivit Suceva News. Minerii amenință cu greva foamei dacă situația nu se va rezolva.

Minerii s-au blocat in subteran de miercuri dupa amiaza, după ce inițial au protestat la suprafata.

Ortacii reclamă și faptul că de mai bine de un an nu și-au primit banii pentru suplimentul alimentar antidot.