6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:46
No menu items!

Revin ploile! Prognoza meteo pentru marți și miercuri

spot_img

În următoarele două zile va ploua în aproape toată țara, iar temperatura aerului va fi în scădere

Marţi, vremea va fi în general instabilă. În regiunile sud-vestice, sudice, estice, precum şi în zona de munte, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi intervale cu înnorări accentuate, averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar aversele se vor semnala pe spaţii mici. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii iulie, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 25 de grade C în depresiuni şi 32 de grade C în regiunile vestice, iar cele minime între 10 şi 22 de grade C.

ÎN BUCUREŞTI

Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei şi noaptea când, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29 – 30 de grade C, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade C.

Miercuri, vremea se menţine în general instabilă. Ziua, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, în zonele de deal şi de munte, local în sudul, centrul ţării şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni. Noaptea, astfel de fenomene se vor semnala în jumătatea de est a teritoriului şi izolat în rest. Cantităţile de apă, izolat, vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în est şi la munte, dar trecător şi în restul ţării, în timpul ploilor. Valorile termice rămân apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 24 de grade C în depresiuni şi 32 de grade C în vest. Temperaturile minime se vor situa între 11 şi 22 de grade C.

R.D.