Un film documentar realizat recent a reaprins disputele din Bosnia-Herțegovina, într-un context politic, economic și geostrategic foarte delicat. Filmul aduce în atenție un caz cutremurător: indivizi bogați, care ar fi venit din afara Bosniei în timpul războiului civil din anii ’90 și le-ar fi dat bani liderilor sârbi pentru a putea ucide civili, folosind arme cu lunetă.
În decursul ultimelor două decenii, s-a mai vorbit despre existența acestor criminali, însă acum a apărut o noutate: autoritățile judiciare din Bosnia-Herțegovina au deschis un dosar penal. În urma acordurilor de la Dayton, din 1995, Bosnia-Herțegovina funcționează ca o federație, care ar trebui să reprezinte interesele etnicilor bosniaco-musulmani, croați și sârbi. În realitate, comunitatea sârbă, organizată sub forma Republicii Srpska (RS) – subiect formal al Federației Bosnia-Herțegovina, acționează autonom și este reticentă în cooperarea la nivel federal. ”Safari în Sarajevo” alimentează tensiunile interetnice, provocând un nou val de acuzații reciproce.
Filmul documentar “Sarajevo Safari” îl are ca autor pe slovenul Miran Zupanic și a avut premiera în septembrie, la festivalul AJB Doc din Sarajevo. Pe YouTube se poate găsi un trailer la acest link.
Documentarul lui Zupanic este demersul cel mai complet și mai notoriu de până în prezent cu scopul de a prezenta mărturii referitoare la aceste crime de război, potrivit unui material al publicației americane New Lines Magazine. Filmul de 75 de minute aduce în prim-plan acuzația conform căreia liderii sârbi luau lume imense de bani de la străini bogați și influenți pentru a ”vâna” civili în capitala asediată a Bosniei. Aceste ”tururi de weekend” ar fi început odată cu războiul, în 1992, și ar fi continuat, pentru cel puțin câteva luni, și în 1993 și 1994.
Asediul la care a fost supus Sarajevo a început pe 6 aprilie 1992 și a durat 1.425 de zile, până pe 29 februarie 1996. În acest interval, peste 10.000 de militari și civili au fost uciși. Unul dintre bulevardele principale ale orașului a fost supranumit ”Calea Lunetistului”. Un raport al ONU a concluzionat: ”Lunetiști cu experiență ucid adesea țintele umane cu un singur glonț în cap sau în inimă și este evident că au intenția specifică de a lovi civili, cu singurul scop de a cauza moarte sau răni grave”. Raportul a confirmat că lunetiștii acționau în echipe, în jurul orașului și împușcau în mod deliberat civili necombatanți, salvatori care încercau să dea primul ajutor și personal al ONU.
Printr-un sistem similar celui prin care se organizează partide de vânătoare de tip safari în Africa, indivizi cu bani și cu înclinații sadice ar fi venit în Bosnia pentru a găsi o sursă de amuzament și adrenalină.
Nu există relatări despre cât ar fi costat un astfel de ”tur”. Responsabili din rândul forțelor naționaliste sârbei ar fi acceptat acest sistem pentru bani și pentru obiectivul de a teroriza populația.
De-a lungul războiului din Bosnia, sârbii au avut inițiativa militară pentru că aveau în spate armata Iugoslaviei, sub ordinele fostului lider naționalist de la Belgrad – Slobodan Miloșevici. Toate forțele participante la acest război civil au comis însă acte de genocid și crime de război.
La sfârșitul lunii septembrie, Benjamina Karic, primar al capitalei Sarajevo, a depus oficial plângere penală împotriva autorilor necunoscuți și împotriva responsabililor militari de la acea vreme din RS. Pe 1 noiembrie, a fost publicat răspunsul Parchetului, care arată că procurorul din Departamentul Special pentru Crime de Război a deschis un dosar și va verifica acuzațiile, împreună cu instituțiile și agențiile partenere.
Întrebat ce l-a determinat să facă un astfel de film, Zupanic a explicat că a auzit de aceste ”expediții de vânat civili” de la producătorul de film sloven Franci Zajc. După o primă reacție de surprindere și scepticism, s-a apucat de treabă pentru a afla mai multe. Un pas major l-au constituit discuțiile cu un fost ofițer de informații sloven, care apare în film fără să își arate fața, ca martor protejat și neidentificabil.
Cu o voce calmă, acesta afirmă că a fost în Bosnia de peste 30 de ori în intervalul 1992-1994 și a fost martor la șapte situații în care lunetiștii erau în acțiune. Acesta povestește că a ajuns în preajma acelor evenimente, în calitate de observator internațional, cu acceptul militarilor sârbi bosniaci. Deși nu avut dialoguri cu străinii participanți la ”safari”, a observat că aceștia aveau calități remarcabile de vânători, iar înainte de a intra ”în acțiune” erau plini de adrenalină și de nerăbdare. După înfățișare și comportament, aceștia nu erau oameni de clasă medie.
Alte mărturii vin din partea bosniacului Edin Subasic, care activa ca ofițer și specialist în analiza informațiilor în Armata Bosniei. Acesta își bazează relatările pe rezultatele interogării unui prizonier de război sârb, care ar fi afirmat că trei italieni au recunoscut că au plătit pentru a ajunge în zona de război. Odată ajunși la Sarajevo, responsabili bilitari sârbo-bosniaci îi aduceau la pozițiile lunetiștilor din Grbavica și din alte cartiere, fie pe clădiri înalte, fie pe dealuri. Apoi începeau să tragă în civili.
Fostul ofițer sloven și Subasic susțin că printre ”turiștii trăgători” se aflau ruși, canadieni, americani și italieni. Sunt descrise două rute principale prin care aceștia ajungeau în Sarajevo. Prima era drumul cu avionul de la Trieste (Italia) până la Belgrad. De aici, elicoptere ale armatei iugoslave îi aduceau la Pale, pe teritoriul controlat de sârbii bosniaci. De la Pale, ultima parte a drumului se făcea cu autoturisme, până în apropiere de Sarajevo. A doua variantă era transportul de la Belgrad la Sarajevo în autobuze, alături de voluntari sârbi.
Subasic mai relatează că armata Bosniei a încercat să confirme aceste acuzații, și a cerut ajutorul forțelor ONU de menținere a păcii, staționate la acel moment în Sarajevo, și serviciului de informații militare al Italiei – SISMI. La câteva luni după aceste solicitări, serviciul de informații interne al Italiei – SISDE ar fi confirmat pentru armata Bosniei că a localizat punctul de plecare din Italia al unor astfel de expediții și că acestea nu vor mai avea loc, pentru că rețeaua a fost ”neutralizată”.
Realizatorul Miran Zupanic spune că a mai existat un martor care inițial a fost de acord să dea interviu, dar care s-a răzgândit de teama unor repercusiuni.
Filmul mai conține imagini cu viața locuitorilor sub asediu și interviuri cu victime sau rude ale victimelor lunetiștilor.
New Lines Magazine trece în revistă și alte relatări din ultimele decenii despre vânarea civililor. Primul care a semnalat public a fost Luca Leone, jurnalist și editor de cărți din Italia. În cartea sa ”Ticăloșii din Sarajevo”, publicată prima data în 2014, Leone menționează prezența unor străini care corespund descrierilor ”turiștilor” din filmul documentar. Într-o declarație din acest an pentru agenția ANSA, Leone a spus: ”Străini din toată Europa, inclusiv italieni, plăteau bani la punctele de control ale paramilitarilor sârbi din Croația și Bosnia și apoi petreceau un weekend împușcând civili în Sarajevo”. Clienții aparțineau unui cerc de italieni bogați în special din regiunea Triveneto. Ulterior, a fost de notorietate faptul că italieni care făceau parte din mafie sau din grupuri de crimă organizată din nord-estul Italiei dețineau arme cumpărate din diferite zone ale fostei Iugoslavii.
O altă descriere relevantă îi aparține scriitorului bosniac Haris Imamovic. Volumul ”Vedran și pompierii” conține o mărturie a lui John Jordan, fost militar american, care a lucrat ca pompier voluntar în Sarajevo între noiembrie 1992 și octombrie 1995, parte a unui grup care avea legături cu toate părțile combatante. Acesta a fost martor într-un proces de la Haga al generalului Dragomir Miloșevici, fost comandant în cadrul armatei sârbilor bosniaci, care a fost condamnat la 29 de ani de detenție pentru crime, acte inumane și terorizarea populației din Sarajevo. Jordan a spus că ”turiștii trăgători” erau cunoscuți drept “burgermeisters” – ”primari” în limba germană. Explicația este că aceștia veneau prin Croația, care era sub influența și protecția Germaniei. Jordan a relatat că i-a văzut atunci când se întâlnea cu pompierii din zonele controlate de sârbii bosniaci. ”Turiștii” purtau o combinație de haine civile și militare, aveau arme cu specific de vânătoare mai degrabă decât de gherilă urbană și se deplasau cu dificultate printre dărâmături, ceea ce arăta că nu erau obișnuiți cu zonele de război. Jordan afirmă că i-a văzut pe pozițiile pregătite pentru lunetiști, dar că aceștia nu au tras în prezența lui.
Dave Chester, specialist în psihologie socială și comportamente agresive, a explicat că sadicii își folosesc empatia pentru a obține satisfacție din suferința unei alte persoane, în timp ce oamenii normali dezvoltă compasiune și dorința de a ajuta. Chester, care conduce Laboratorul de Psihologie Socială și Neuroștiințe al Universității Virginia Commonwealth, spune că împușcarea unor civili de la o distanță sigură este o oportunitate pentru satisfacerea pornirilor sadice cu sentimentul impunității. Referitor la un posibil profil al ”turistului trăgător bogat”, Chester spune: ”Au un grad de autocontrol la fel ca oricine altcineva. Sunt sigur că o proporție semnificativă dintre ei sunt foarte atenți să își ascundă impulsurile sadice, așteptând o oportunitate astfel încât să nu fie prinși sau să nu intre într-o situație dificilă, pentru că problema cu impulsurile sadice este că sunt foarte costisitoare”.
Potrivit datelor Institutului pentru Cercetarea Crimelor Împotriva Umanității, din cadrul Universității Sarajevo, în timpul asediului, 225 de persoane, printre care 60 de copii, au fost ucise de lunetiști. Peste toate actele criminale din timpul războiului din fosta Iugoslavie, care au fost obiectul unor procese la Haga, istoricii și sociologii au de gestionat un nou nivel de atrocitate: uciderea de oameni ca sport.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat contextul politic general: disensiunile din Bosnia și Herțegovina au la bază criteriul etnic/religios. Iar în cazul relatat de ”Sarajevo Safari”, bosniacii musulmani și foștii lor aliați acuză exclusiv partea sârbă.
Filmul a devenit imediat un prilej de instrumentalizare politică. Evident, sârbii bosniaci se apără și arată că filmul nu aduce dovezi concrete, cum ar fi nume și date exacte. Unul din co-producătorii filmului este Al-Jazeera, imperiul media controlat de Qatar. În anii ’90, monarhiile din Golful Persic i-au ajutat masiv pe musulmanii din Bosnia.
În octombrie, sârbo-bosniacul Ljubisa Cosic, primarul sectorului de est al capitalei Sarajevo, care aparține de RS, l-a dat în judecată pe Zupanic pentru promovarea urii pe motive rasiale, religioase și naționale.
Radan Ostojic, liderul organizației de veteran din RS, a caracterizat filmul drept ”o încercare de a demoniza poporul sârb” și a acuzat că, în timpul războiului ”veneau la Sarajevo vânători din statele musulmane, pentru a vâna sârbi pentru Jihad, iar militarii NATO veneau în safari”.
Avocatul Branko Lukic, care a apărat mulți sârbo-bosniaci la Haga, inclusiv pe fostul comandant militar Ratko Mladic, a afirmat că ”Sarajevo Safari” este un fals, care, dacă nu ar fi provocat noi tensiuni, nu ar fi meritat niciun comentariu serios.
Războiul civil din Bosnia a avut loc între 1992 și 1995, în contextul destrămării statului federal Iugoslavia. Cele trei mari comunități din Bosnia aflate în conflict sunt bosniacii (musulmani), sârbii (ortodocși) și croații (catolici). Criteriul de separare este cel religios, pentru că toți vorbesc aceeași limbă. Bosniacii și croații s-au aflat în conflict până în 1994, când s-au aliat împotriva sârbilor. Războiul din Bosnia a provocat moartea a aproximativ 100.000 de oameni și strămutarea altor 2 milioane. În urma Acordurilor de la Dayton, din 1995, s-a înființat statul federal Bosnia și Herțegovina cu doi subiecți: Federația Croato-Bosniacă (51% din teritoriu) și RS.
Vlad Bârleanu