Cristian Popescu Piedone și-a anunțat demisia din PSD, el fiind membru al organizației PSD Giurgiu. Solicitarea a fost trimisă miercuri, 22 ianuarie. Potrivit documentului transmis de Piedone, motivul demisiei sale este revenirea în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL).
Plecarea lui Piedone din PSD nu va rămâne fără efecte. Fostul primar al Sectorului 5, care va reveni pe poziția de președinte al PUSL București, ar putea înclina decisiv balanța în Consiliul General, acolo unde PUSL are mai mulți consilieri, în timp ce majoritatea PSD-PNL este destul de fragilă.
Cristian Popescu Piedone a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, pentru un loc de senator în Giurgiu. Deși s-a clasat pe primul loc, Piedone nu a primit un mandat de senator, după ce locul său a fost inițial atribuit prin redistribuire către POT care, însă, nu a avut candidat în județul Giurgiu, iar poziția a rămas vacantă prin decizia AEP.
R. Dan