2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:13
No menu items!

REVELION 2014: Traficul se aglomerează din nou pe Valea Prahovei

spot_img

TRAFIC - BLOCAJ

Traficul pe DN 1 a început să se aglomereze din nou, luni după-amiază, pe Valea Prahovei, în condiţiile în care sute de turişti se îndreaptă spre munte, unde vor petrece Revelionul. Poliţiştii recomandă prudenţă la volan în condiţiile în care pe tronsonul de drum Băicoi – Cornu este ceaţă.

De altfel, aproximativ 25.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă Revelionul în staţiunile de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare a locurilor de cazare în Sinaia, Buşteni şi Azuga fiind, anul acesta, de aproximativ 98 la sută.

Potrivit agenţilor din turism, cea mai căutată dintre staţiuni a fost şi anul acesta, la fel ca şi anii trecuţi, Sinaia, însă se constată o creştere a interesului turiştilor pentru staţiunile Azuga şi Buşteni.

Preţul unui pachet turistic de Revelion pe Valea Prahovei porneşte de la 1.000 de lei de persoană într-o vilă de trei stele din Buşteni şi poate ajunge la 2.000 de euro pentru două persoane în hotelurile de lux.

R.D.