Alături de România, doar Polonia se mai află în acest grup
JP Morgan va include de joi obligațiunile guvernamentale ale României în indicele său global pentru piețele emergente recomandate investițiilor, o decizie care ar trebui să ajute la menținerea costurilor de împrumut ale țării la un nivel minim record, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.
România este al doilea stat din estul emergent al Uniunii Europene, după Polonia, care se va alătura celor 13 țări incluse în ”GBI-EM Global Diversified 15 percent cap index”, unde sunt și obligațiunile guvernamentale în monedă locală din Turcia, Brazilia, Malaezia și Rusia. Titlurile de stat emise de România vor avea inițial o pondere de 1,65%, a anunțat JP Morgan.
Anunțul inițial al JP Morgan a majorat în ultimele săptămâni cererea pentru obligațiunile guvernamentale în lei și a sprijinit moneda.
În luna mai a acestui an, agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s a îmbunătățit ratingul atribuit României, la ”BBB minus” – primul rating din categoria recomandată pentru investiții.
Un dealer de pe piața de capital de la București a afirmat că impactul deciziei JP Morgan asupra pieței este redus acum, dar alăturarea de grupul statelor emergente ar trebuie să fie benefică pentru economie pe termen lung.
V.B.