2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:12
No menu items!

Reuters: Creditorii dau un nou ultimatum Greciei. Este posibilă revenirea crizei în Zona Euro

spot_img

Reuters: Creditorii dau un nou ultimatum Greciei. Este posibilă revenirea crizei în Zona Euro

Grecia mai are trei zile pentru a convinge Europa și Fondul Monetar Internațional că poate îndeplini condițiile din programul de salvare (bailout), pentru a putea primi următoarea tranșă a împrumutului, au declarat oficiali ai Zonei Euro, citați de Reuters.

Creditorii internaționali sunt nemulțumiți de evoluția Greciei în reforma sectorului public, iar vizita de lucru a birocraților care verifică progresele făcute la Atena, care a început luni, ar putea fi suspendată, au afirmat aceștia.

Atena trebuie să răscumpere obligațiuni de 2,2 miliarde de euro în august, iar, dacă nu va reuși, FMI s-ar putea retrage din programul de bailout în valoare de 240 de miliarde de euro.

Această perspectivă ar putea declanșa o nouă fază a crizei din Zona Euro, după ce, timp de aproape un an, situația a părut a fi sub control.

Temerile sunt cu atât mai mari cu cât alte două evenimente au avut loc în prima parte a zilei de luni: ministrul portughez de Finanțe Vitor Gaspar, arhitectul programului de austeritate atașat programului de bailout, și-a dat demisia, iar tensiunile politice din Italia s-au acutizat după ce un partid al coaliției de guvernare a amenințat că se retrage.

Grecia și creditorii săi internaționali au început luni discuții pentru deblocarea unei tranșe de împrumut de 8,1 miliarde de euro, la două săptămâni de la declanșarea unui scandal major legat de concedierile de la televiziunea de stat ERT.

Miniștrii de Finanțe ai Zonei Euro se vor întâlni pe 8 iulie pentru a discuta situația Greciei, care este în al șaselea an de recesiune economică și care a atins un nou record negativ în privința șomajului – 27%.

Una dintre variantele prezentate de un oficial european este ca ”Troika” (formată din FMI, reprezentanții Zonei Euro și Banca Centrală Europeană) să suspende discuțiile, pentru a le relua în septembrie.

Atena a ratat termenul din iunie pentru trecerea a 12.500 de funcționari de stat într-o așa-numită ”schemă a mobilității”, care presupunea transferul sau concedierea în termen de un an.

Societatea de stat pentru asigurări de sănătate EOPYY are un deficit de 1 miliard de euro, iar această sumă va trebui recuperată prin tăieri suplimentare. De asemenea, Grecia și creditorii săi sunt pe poziții adverse în privința instituirii unei taxe pe proprietate și a unei taxe pentru restaurante.

Guvernul de la Atena mai încearcă să convingă Troika să coboare pragul de 2,6 miliarde de euro impus ca țintă pentru programul de privatizări din acest an, după ce s-a ratat vânzarea distribuitorului de gaze naturale DEPA.

O nouă criză în Zona Euro ar putea avea efecte negative directe asupra României, în condițiile în care aproximativ 60% din comerțul exterior românesc se bazează pe parteneriatul cu economiile din Zona Euro.

Vlad Bârleanu

foto: bloomberg.com