-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:51
No menu items!

Reuniune de urgență a NATO pe tema situației din Siria

spot_img

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunțat luni “încălcările spațiului aerian al Turciei de către avioane de luptă ruse”, acțiuni pe care le-a calificat drept “inacceptabile”. Declarația șefului Alianței a survenit mai multor incidente între aparatele ruse și cele turce la frontiera turco-siriană.

„Acțiunile Rusiei” în Siria, unde Moscova efectuează operațiuni aeriene împotriva jihadiștilor, și, conform țărilor occidentale, și împotriva grupărilor rebele care luptă împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, „nu contribuie la securitatea și stabilitatea regiunii”, a afirmat Stoltenberg într-un comunicat citat de AFP.

Jens Stoltenberg a precizat că a convocat cele 28 de state aliate pentru o reuniune de urgență a Consiliului Atlanticului de Nord ce urmează să aibă loc luni seara, pentru a fi discutată situația din Siria.

Anterior, diplomația Turciei, țară membră NATO, a anunțat, într-un comunicat, că avioane de vânătoare turce F-16 au interceptat sâmbătă, la granița cu Siria, un avion de luptă al forțelor aeriene ruse pe care l-au forțat să se retragă.

Într-un document separat, armata turcă a indicat că două avioane de vânătoare turce au fost „hărțuite” duminică, în timpul unei misiuni de patrulare la frontiera cu Siria, de către un MIG-29 neidentificat.

Potrivit RIA Novosti, Moscova a recunoscut că un avion de luptă rus a încălcat sâmbătă, „din greșeală”, spațiul aerian al Turciei și a dat asigurări Ankarei că astfel de incidente nu se vor mai repeta.