1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:02
No menu items!

Rețeta succesului Bulgariei în oprirea deceselor cauzate de COVID-19. Populația respectă toate măsurile

spot_img

De aproape o săptămână, Bulgaria nu mai are niciun mort infectat cu noul coronavirus. De la începutul epidemiei, vecinii de peste Dunăre au înregistrat 3 decese. Un medic român din Vidin spune că bugarii respectă cu stricteţe regulile impuse de autorităţi, scrie Mediafax.

Potrivit ultimelor date raportate de vecinii de peste Dunăre, numărul persoanelor diagnosticate cu noul Covid-19 în Bulgaria a ajuns la 276, în timp ce numărul deceselor a rămas la trei, de aproape o săptămână.

Ivo Gheorghiev, un medic de urgenţă din zona Vidin care la finalul săptămânii trecute a obţinut şi cetăţenia română, a explicat, pentru MEDIAFAX, că bulgarii respectă cu stricteţe măsurile impuse de autorităţi, iar acest lucru pare să dea roade în limitarea răspândirii îmbolnăvirilor mai mult decât tratamentul cu medicamente.

„Eu cred că sunt foarte importante măsurile astea şi am văzut că din momentul în care au început să se ocupe de igiena personală, precum şi faptul să nu ies la cumpărături, în oraş, pur şi simplu nu au contacte cu altă lume, sunt rezultate. (…) Într-adevăr, cazurile sunt mult mai puţine sau nu prea am mai avut cazuri. Aici trebuie să menţionăm şi graniţele. Toţi care vin sunt puşi în carantină 14 zile, fie la domiciliu, fie la centre, în special cei care sunt dovediţi cu virusul se duc în centre speciale pentru păstrarea distanţei şi să nu-i infecteze pe ceilalţi”, a declarat Ivo Gheorghiev.

Doctorul spune că, în general, bolnavii care au forme uşoare sau medii de Covid-19 sunt trataţi cu antivirale şi tratament specific afecţiunilor respiratorii.

„Sunt câteva tipuri de infectaţi cu Covid: tipuri uşoare, medii şi tipuri grave. Tratamentele, deocamdată, sunt în folosinţa medicilor care sunt la reanimare, că asta ne interesează mai mult. (…) În general, sunt tratamentele care se aplică la oameni cu insuficienţă respiratorie”, a declarat medicul.

Potrivit ultimelor raportări ale autorităţilor din Bulgaria, în ţara vecină sunt 8 cazuri grave.