Un dram de viaţă cât mai este
În lumea asta să trăieşti
Jertfeşte-l numai pentru suflet
Şi lasă grijile lumeşti.
Un singur an, sau jumătate,
O lună poate ţi-a rămas,
Sau numai ziua cea de astăzi,
Ba poate chiar numai un ceas.
Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieţii pe pământ
Pe-atât mai scurt să-ţi pară drumul
Ce duce până la mormânt.
Să nu mai cauţi la plăcerea
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.
Prieten bun câştigă-ţi plânsul
Şi „Rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veşnic
Iar ruga te înalţă sus.
De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeieşti
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzeşti.
Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Şi numai „faptele credinţii”
Tovarăşi – mai departe – sunt.
Poeziile Sfântului Ioan îl aşază pe autor între marii poeţi creştini, spune părintele Păvăleanu, „căci nu sunt cu nimic mai prejos decât versurile lui Eminescu, Coşbuc, Voiculescu, Ioan Alexandru, Traian Dorz, Radu Gyr sau alţii; dimpotrivă, poezia sa are un mesaj aparte, deoarece este poezia unui sfânt, nu a unui geniu, pe lângă inspiraţia artistică proprie poetului, se adaugă inspiraţia divină. Aceste poezii religioase sunt inspirate atât din Sfânta Scriptură, ea însăşi inspirată de Dumnezeu, din prezenţa Sfântului Ioan la Mormântul Domnului şi la celelalte locuri sfinte, stropite fiind cu lacrimile pocăinţei şi dogorite în focul dragostei de Dumnezeu”.