3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 6:01
No menu items!

Rețeaua 5G: CSAT susține că Lenovo nu prezintă riscuri – G4Media

spot_img

România a autorizat compania chineză Lenovo să participe la rețeaua 5G, în condițiile în care țara noastră are din 2021 o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic. Administrația Prezidențială explică, într-un răspuns pentru G4Media.ro, de ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a avizat decizia Guvernului: organizația funcționează sub legile din Hong Kong, care se bazează pe statul de drept și independența sistemului judiciar, în temeiul principiului „o țară, două sisteme”.

Guvernul României a autorizat compania chineză Lenovo să participe la rețeaua 5G din România printr-o decizie luată în 19 iulie și publicată în Monitorul Oficial nr. 664. Decizia de a permite companiei chineze a fost dată în condițiile în care România are din 2021 o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic.

Hong Kong are un statut special, diferit de cel al altor orașe din China. Hong Kong a fost pentru mai bine de 150 de ani o colonie britanică. O parte din oraș a intrat sub jurisdicție britanică în urma războiului din 1842. Mai târziu, China a concesionat pentru 99 de ani Marii Britanii și restul orașului – așa-numitele Teritorii Noi.

Cele două părți au ajung la un acord în 1984, conform căruia Hong Kong urma să se întoarcă la China în 1997, dar să funcționeze după principiul „o țară, două sisteme”. Astfel, Hong Kong se bucură de „un grad ridicat de autonomie, cu excepția politicii externe și apărării” pentru 50 de ani.

Prin urmare, Hong Kong are un sistem legal propriu, granițe proprii și drepturi garantate, precum dreptul la adunare și dreptul la liberă exprimare, arată g4media.ro.

”Sub aspectul incidenței normelor legale prin care Consiliul Suprem de Apărare a Țării este învestit să funcționeze, respectiv art. 119 din Constituția României și dispozițiile Legii nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea acestui organism statal, prerogativele sale sunt sintetizate în atribuții care privesc exclusiv organizarea și coordonarea unitară a activităților referitoare la apărarea țării și securitatea națională.

Conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 163/2021, prerogativele Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt exercitate exclusiv pe linia emiterii avizului conform pentru solicitările de autorizare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării 5G, atât compania LENOVO PC HK LIMITED, cât și compania LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED au solicitat Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării emiterea unei autorizări pentru utilizarea de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele 5G.

Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării a transmis solicitările însoțite de pachetele documentare ale celor două companii Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Evaluarea realizată la nivelul instituțiilor statului cu atribuții în domeniu nu a evidențiat elemente de natură a genera riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării, în perspectiva obținerii de către entitățile menționate a avizului conform privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G.

Atât compania LENOVO PC HK LIMITED, cât și compania LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED sunt deținute ca societate-mamă, de către Lenovo Group Limited, care este o societate de investiții de tip holding și de proprietate intelectuală și care funcționează ca o societate cu răspundere limitată, organizată și care se află sub legile din Hong Kong.

Sistemul juridic al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong se bazează pe statul de drept și independența sistemului judiciar, în temeiul principiului „o țară, două sisteme”.

Pe cale de consecință și fundamentându-și decizia pe analiza datelor incluse în evaluarea menționată anterior, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a emis avizul conform pentru companiile LENOVO PC HK LIMITED și LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea 163/2021 „în cazul în care, ulterior autorizării potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) sunt identificate riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării, autorizarea obținută este retrasă prin decizie a prim-ministrului, la solicitarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Decizia prim-ministrului se publică în Monitorul Oficial al României.

Până în prezent, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a fost informat sau notificat de către autoritățile statului cu privire la identificarea de riscuri, amenințări sau vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării, care să conducă la inițierea procedurii de retragere a autorizației pentru cele două companii LENOVO”, ”, a transmis Administrația Prezidențială, potrivit sursei citate.

Iohannis a promulgat în 2021 Legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Legea prevede că furnizorii de comunicaţii vor putea utiliza în reţelele 5G numai tehnologii, echipamente şi programe software de la producători autorizaţi în prealabil prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al CSAT.

Legea conferă ultimul cuvânt Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în ceea ce priveşte autorizarea proiectelor şi exclude practic compania chineză Huawei de la operaţiunile de realizare a echipamentelor.

Pentru a putea participa la construirea reţelelor de telecomunicaţii 5G în România, o companie trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; b) are o structură transparentă a acţionariatului; c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică; d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.

Legea arată că avizul conform al CSAT „se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale” – trimitere la parteneriatul strategic cu SUA, care au adoptat o poziție extrem de critică la adresa Chinei în general și a companiei Huawei în particular.

Legea 5G a fost precedată de un memorandum semnat la Washington în august 2019 în prezența președinților Klaus Iohannis și Donald Trump.

                                                                                                             Adina Silav