-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:00
No menu items!

Restricții financiare, din aprilie, pentru activitățile comerciale

spot_img

S-a adoptat legea care limitează plățile și încasările zilnice

plati-numerar

Începând din luna aprilie, intră în vigoare limitarea plăților și încasărilor în numerar efectuate de firme sau juridice care derulează activități comerciale. Legea care prevede această restricție a fost adoptată de Camera Deputaţilor prin aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului, emisă anul trecut.

Potrivit actului normativ, firmele, persoanele fizice autorizate, liber-profesioniştii, persoanele cu activităţi independente, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică pot face încasări şi plăţi în limita a 5.000 lei pe zi de la o persoană, dar fără a depăşi un plafon total zilnic de 10.000 lei. Încasările şi plăţile magazinelor cash&carry vor fi în limita a 10.000 lei pe zi de la o persoană. Plăţile din avansuri spre decontare vor fi de cel mult 5.000 lei de persoană.

Vor fi interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv 10.000 de lei în cazul magazinelor de tip cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii de peste 5.000 lei, respectiv 10.000 de lei.

Nu vor fi permise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv 10.000 de lei, către magazinele cash and carry. Firmele vor putea plăti facturi de peste 5.000 lei către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 de lei către magazinele cash and carry, astfel: 5.000/10.000 de lei în numerar, iar suma care depăşeşte acest plafon va fi achitată prin instrumente de plată fără numerar.

Valeriu Motoc