2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:33
No menu items!

Restricție de trafic în weekend, în Capitală. Care sunt rutele ocolitoare

spot_img

Traficul din Capitală va fi restricţionat în weekend pentru BICICLEŞTI şi alte evenimente

restrictie

Traficul rutier din Bucureşti va fi restricţionat în acest weekend pe mai multe artere unde sunt organizate evenimente, între care a cincea ediţie BICICLEŞTI din 2014, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

A cincea ediţie BICICLEŞTI de anul acesta este programată sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, pe Şoseaua Kiseleff. Pentru acest eveniment, traficul rutier va fi restricţionat în intervalul 10:00 – 18:00 pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, şi pe str. Arh. Ion Mincu, între bd. Aviatorilor şi bd. Ion Mihalache. Poliţiştii de la Rutieră recomandă rutele ocolitoare Şos. Kiseleff – bd. C-tin Prezan – Piaţa Charles de Gaulle – bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff – Piaţa Arcul de Triumf – bd. Mareşal Alexandru Averescu – bd. Ion Mihalache – Piaţa Victoriei.

Un alt eveniment pentru care se impune o restricţionare a traficului rutier este Street Delivery, organizat pe str. Pictor Arthur Verona. Potrivit Brigăzii Rutiere, circulaţia rutieră pe această stradă va fi închisă în intervalul vineri, ora 00:00 – duminică, ora 24:00, pe porţiunea dintre str. J. L. Calderon şi bd. Magheru.

De asemenea, traficul va fi restricționat, sâmbătă, pentru un maraton ciclist care se va desfăşura pe traseul parcarea Clubului de Echitaţie Felix Ţopescu – Aleea Privighetorilor – str. Vadul Moldovei – Aleea Padina – aleile din pădurea Băneasa şi retur. Între orele 9:00 şi 18:00, nu se va putea circula pe aleea de legătură dintre str. Padina şi Aleea Privighetorilor.

Totodată, şoferii nu vor putea circula, duminică, între orele 10.00 şi 15.00, pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, şi pe str. Arh. Ion Mincu, între bd. Aviatorilor şi bd. Ion Mihalache. Restricţia este impusă pentru organizarea „Paradei teatrelor pentru copii”. Rutele ocolitoare recomandate sunt Şos. Kiseleff – bd. C-tin Prezan – Piaţa Charles de Gaulle – bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff – Piaţa Arcul de Triumf – bd. Mareşal Alexandru Averescu – bd. Ion Mihalache – Piaţa Victoriei.

D.M.