- Sorin Roşca Stănescu
Pentru el, republica nu a existat. Ci doar monarhia. Şi totuşi, fiindcă aşa era scrisă Constituţia, în respect faţă de legea fundamentală, Corneliu Coposu s-a angajat, cu toată fiinţa sa, să refacă statul de drept şi democraţia într-o republică numită România, care ar fi meritat soartă mai bună a monarhiei. La 100 de ani de la naşterea seniorului, descoperim cu amărăciune că prea puţine lucruri s-au împlinit din năzuinţele acestuia. Care nu aveau cum să nu coincidă cu aşteptările cetăţeanului roman. Şi totuşi.
Şi totuşi Corneliu Coposu nu a suferit degeaba atât de mulţi ani în puşcăriile comuniste, de unde a ieşit într-un târziu cu mai puţin de jumătate din greutatea pe care o avea când a intrat. Corneliu Coposu nu a fost în zadar tinta unei crâncene urmăriri din partea Securităţii la care, dată fiind teribilă să statura morală, a fost o vreme el însuşi chemat să participe. De fapt, dându-le lecţii de istorie şi de politica democratică propriilor săi anchetatori. Seniorul nu s-a umilit în zadar încercând să găsească soluţii politice, la nevoie chiar printr-un dialog aprofundat cu urmaşii comuniştilor. Nu s-a expus în zadar mâniei minerilor şi umilinţei de a fi smuls din ghearele acestora de premierul de atunci, Petre Roman, sosit la sediul PNŢCD cu un TAB. De fapt, minerii nu erau mineri. Ci nouă poliţie politică care se antrena pentru a deveni ceea ce i se spune că este astăzi. Respectiv garantul democraţiei. Înainte, era braţul înarmat al comunismului.
Nimic nu a fost în zadar. Nici chiar trecerea lui în nefiinţă din 1995, care i-a cutremurat de durere pe toţi cei care doreau ca această lume să fie mai bună şi care a stârnit o uriaşă emoţie colectivă. Emoţie care, până la urmă, a deschis drumul alegerii întâiului preşedinte democrat, profesorul Emil Constantinescu. Şi venirii la putere a dreptei. Corneliu Coposu s-a stins înainte de a vedea cum s-a prăpădit partidul său istoric. Cum a fost literalmente şters din viaţa politică. Şi cum s-au bucurat, cu ocazia acestui deces, toţi urmaşii în gând sau în faptă sau în ambele ai comuniştilor şi securiştilor.
Atunci, în acea zi tristă din 1995, Majestate Să Regele Mihai al României a transmis naţiunii romane un excepţional mesaj. În care a sintetizat ceea ce seniorul făcuse pentru noi toţi.
Fiindcă l-am cunoscut, fiindcă am avut onoarea de a purta multe discuţii cu el, fiindcă m-am aflat în câteva rânduri în casa seniorului, acum, când îl plângem şi, în acelaşi timp, aniversăm 100 de ani de la naşterea sa, nu-mi pot reprima o nedumerire. Cum de a fost posibil ca un personaj cu un comportament atât de firesc, lipsit de orice emfază, vertical şi simplu în acelaşi timp, extrem de profund, dar deschis cu toată lumea, fără a fi totuşi un extrovertit a avut o asemenea teribilă aura? Cum de a putut el să influenţeze societatea românească, chiar şi prin moartea sa, într-un mod atât de decisiv, încât, pentru prima dată după multe decenii întunecate, forţele democratice să poată reveni la putere? Probabil răspunsul este simplu. Corneliu Coposu, seniorul, a fost un om ales. De Dumnezeu!