Partidul REPER a anunțat că a cerut o intervenție de urgență a autorităților din România spunând că este „ținta unui val de atacuri fără precedent, în spațiul digital” și de aceea este necesar un sprijin al instituțiilor statului pentru „pentru protejarea democrației și asigurarea securitatății cibernetice”.
„REPER este de ținta unui val de atacuri fără precedent”
Partidul REPER a anunțat că a trimis sesizări către autoritățile statului cu privire la acțiuni cibernetice împotriva conturilor proprii. REPER invocă atacuri sistematice prin boți/conturi false și afirmă că, de duminică, este o țintă predilectă a acestor cyberatacuri în cadrul unei campanii de „discreditare” a partidului, inclusiv împotriva candidatei USR, Elena Lasconi.
„Partidul REPER este de duminică ținta unui val de atacuri fără precedent, în spațiul digital. Conturile noastre oficiale de pe rețelele sociale, precum si conturile principalilor candidați în alegeri, au fost atacate sistematic de către boți și conturi false, iar în ultimele zile a fost lansată o amplă campanie de discreditare a partidului, fie prin presupuse mesaje atribuite susținătorilor REPER, fie prin campanii de boți, care nu ne aparțin, deşi sunt cu sigla REPER. Vedem cum acest lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale”, potrivit unui comunicat al REPER.
Ramona Strugariu: „Nu suntem Belarus, România este un stat de drept”
Partidul arată că instituțiile statului nu acționează suficient împotriva extremismului, opiniilor pro Rusia și pro Vladimir Putin, instigării la ură, violență și la legionarism. Ramona Strugariu, copreședintă REPER, a afirmat că instituțiile statului au pârghii prin care să poată acționa în fața atacurilor împotriva democrației, într-o țară aparținând Uniunii Europene și NATO.
„Am sesizat instituțiile competente, AEP, BEC, SRI, ANCOM, DNSC pentru că asistăm la o acțiune concertată împotriva valorilor democratice, care trebuie oprită, şi avem capacitatea de a o face. Nu suntem Belarus, România este un stat de drept, democratic, membru UE şi NATO, există pârghii instituționale cu care putem acționa. Nu trebuie să generăm panică, ci să dăm încredere oamenilor că democrația va câştiga această bătălie, cu efortul comun al tuturor: instituții ale statului, lideri politici proeuropeni, societate civilă, oameni care merg la vot şi care înțeleg importanța momentului. Fac acest apel deschis către preşedintele României să vorbească cu cetățenii, este impardonabilă şi şocantă această linişte.
Către instituțiile sesizate, să îşi facă treaba. Şi către liderii politici care mai au o urmă de responsabilitate, să nu îşi mai construiască mesajele de campanie cu mesaje de tipul ‘doar PSD te salvează’. Este o insultă.Toți liderii politici ai partidelor proeuropene trebuie să fie fermi în poziționarea pentru stabilitate, siguranță, investigarea finanțărilor, a potențialelor fraude, a atacurilor în spațiul digital, transparență, acum. Isteria şi sentimentul de panică nu ne ajută. Acțiunea directă şi imediată pentru apărarea democrației, da”, a declarat Ramona Strugariu, potrivit comunicatului REPER.
Dragoș Pîslaru: „România traversează o perioadă critică”
Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER, a afirmat la rândul lui că la ora actuală în România sistemul democratic se află în pericol, prin campanii de dezinformare și cyberatacuri, de aceea este nevoie de un răspuns hotărât al autorităților.
„România traversează o perioadă critică, în care stabilitatea democratică este pusă sub semnul întrebării de atacuri cibernetice și de campanii agresive de dezinformare. REPER va continua să lupte pentru un proces electoral curat și transparent, pentru o competiție de pe poziții de egalitate între competitorii electorali, dar avem nevoie de un răspuns ferm al instituțiilor. Nu este vorba doar despre un partid sau o campanie, ci despre integritatea întregului sistem democratic și electoral al țării noastre”, a declarat Dragoș Pîslaru.
„Partidul REPER reafirmă angajamentul său pentru o Românie sigură, democratică și europeană, și cere solidaritate și vigilență din partea tuturor cetățenilor în fața acestor provocări fără precedent”, mai precizează comunicatul REPER.
D.Constantin