Producătorul francez Renault a anunțat lansarea, în acest an, a unei noi variante a modelului Trafic, la 34 de ani de la prima apariție pe piață, timp în care s-au vândut 1,6 milioane de unități.
Noul Trafic prezintă un design nou, cu modificări majore atât la exterior cât și la interior, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Acest model va fi pus în vânzare în 50 de țări.
”Furgonul este echipat cu noul motor 1.6 dCi dezvoltat de Renault, disponibil inclusiv în versiunea cu dublă supraalimentare, ce permite reducerea consumului mediu sub pragul de 6l/100km, un nou record pentru acest segment”, potrivit comunicatului citat.
Principalele noutăți la exterior sunt sigla frontală mai mare, parbrizul plonjat, mai înclinat decât la generaţia anterioară, profilul mai dinamic și o bară de protecție mai mare.
Noul Trafic este un vehicul adaptat unei palete largi de utilizări datorită marii diversități a gamei: 270 de versiuni, 2 variante de înălțime, 2 variante de lungime, versiuni furgon, cabină extinsă, platformă sau vehicul pentru transportul de persoane.
Autovehiculul este asamblat la Sandouville, în nord-vestul Franței, după investiții de 230 milioane de euro în uzina respectivă, care au permis trecerea la fabricarea de utilitare.
Vlad Bârleanu