-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:54
No menu items!

Renate Weber, aproape de demitere. Rapoartele de activitate au fost respinse

spot_img

Comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat au respins, marți, în unanimitate rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2019 și 2020 și au propus plenului reunit al Parlamentului revocarea din funcție a lui Renate Weber. PSD și AUR nu au luat parte la dezbateri.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul USR PLUS Mihai Badea, a fost cel care a propus respingerea rapoartelor, iar decizia a fost adoptată cu unanimitatea celor prezenţi, după ce parlamentarii AUR şi PSD au părăsit sala.

„La data la care am preluat această instituţie, din punctul de vedere al digitalizării, ea era pe la începutul anilor ’90. Angajaţii nu aveau nici adresă de e-mail oficială, nu exista conectivitate la internet. Lucrurile s-au schimbat foarte repede. În 2019, au avut 10.507 audienţe, 14.000 de petiţii, am răspuns la 10.000 de apeluri telefonice şi au fost 1.300 de sesizări din oficiu”, s-a apărat Renate Weber.

Deputații au avut multe reproșuri la adresa activității lui Renate Weber.

”Renate Weber trebuie să plece după ce în ultimul an a îngreunat combaterea pandemiei COVID-19 și a declanșat mecanismul național privind prevenirea torturii, ce a dus la punerea sub monitorizare a mai multor spitale și centre de carantinare de pe întregul teritoriu național. Tot ea și-a folosit funcția în interes personal în încercarea de a-și păstra pensia specială prin contestarea la CCR a legislației de eliminare a unor astfel de pensii. Actualul Avocat al Poporului a pus la îndoială măsuri luate de autoritățile statului fără să se consulte cu instituțiile acuzate sau blamate, lucru care a dus la confuzie în rândul populației. Și nu în ultimul rând, Renate Weber trebuie să plece pentru că a întreprins acțiuni de îngreunare a combaterii corupției, în loc să se remarce prin acțiuni care să apere drepturile şi libertăţile românilor”, a declarat deputatul Andrei Lupu, potrivit G4Media.

Plenul reunit ar putea fi convocat chiar mîine, 26 mai, și cel mai târziu săptămâna viitoare. PNL are ca propunere pentru Avocatul Poporului pe Flavius Baias, iar UDMR pe Gyula Fabian.