-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:31
No menu items!

Remanierea lui Pricopie, decisă după bacalaureat

spot_img

Premierul Victor Ponta a arătat că i-a cerut ministrului educației Remus Pricopie să nu participe la CExN al PSD, ci să rămână în Bucureşti, la minister, pentru a se ocupa de desfăşurarea examenului de bacalaureat

Pricopie Remus

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, la Orăştie, dacă ministrul educaţiei, Remus Pricopie, va face obiectul discuţiilor din CExN al PSD privind o eventuală remaniere. El a arătat că se va pronunţa la final, adică după ce se vor finaliza testele naţionale şi bacalaureatul.

Solicitat să comenteze informaţiile apărute pe surse privind remanierea lui Pricopie, care ar urma să fie discutată în CExN al PSD, la Orăştie, Ponta a răspuns: „Pe surse sunt tot felul de lucruri. Pe mine mă interesează cum se termină testele naţionale şi bacalaureatul„.

Unele lucruri au fost bune, altele mai puţin bune. Nu vreau să mă pronunţ eu decât la final. Deocamdată, însă, responsabilitatea domnului Pricopie – asta am şi vorbit cu el şi zilele trecute şi vorbesc şi zilele acestea – este ca aceste proceduri esenţiale pentru sistemul de educaţie preuniversitară să se desfăşoare cât mai bine.

Victor Ponta
premier, președinte PSD

Ponta a arătat că Pricopie nu a venit la Orăştie, la CExN al PSD, aşa cum au venit ceilalţi miniştri, pentru că i-a solicitat să rămână în Bucureşti, la minister, pentru a se ocupa de desfăşurarea examenului de bacalaureat.

Sunt prezenţi cei mai mulţi dintre miniştri, mai puţin domnul Pricopie, căruia eu i-am cerut să rămână la minister şi să se ocupe, că avem bacalaueatul, o chestie mai importantă decât orice întâlnire a noastră„, a spus Ponta.

Întrebat dacă sunt posibile alte remanieri, Ponta a arătat că nu are în vedere aşa ceva.

R.D.