-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:00
No menu items!

Relu Fenechiu, eliberat condiționat. Ce a spus despre una dintre judecătoarele care l-au condamnat

spot_img

Fostul ministru al transporturilor, Relu Fenechiu, a fost eliberat condiționat, luni, în urma deciziei Tribunalului Vaslui.

La ieşirea din Penitenciarul Vaslui, Relu Fenechiu a declarat că judecătoarea Sofica Dumitraşcu l-a vizitat când el era în Penitenciarul Jilava şi i-a cerut iertare pentru că l-a condamnat.

„Mi-a făcut o vizită în detenţie la Jilava, cerându-mi iertare. Este verificabil acest lucru, documentele sunt publice, cu siguranţă. Mi-a zis exact aşa <<Relu, te rog iartă-mă, nu am avut ce face, doamna Stanciu ne-a spus zis că trebuie să fie o decizie luată în unanimitate>>. Mi-a spus, tot atunci, că a rugat-o pe doamna Stanciu să îi lase în pace măcar pe oamenii nevinovaţi care sunt condamnaţi alături de mine, şi care chiar nu au nicio vină, şi a spus că nu se poate, că aşa trebuie să se întâmple”, a declarat Fenechiu. El a precizat că, dacă ar fi trăit, Sofica Dumitraşcu şi-ar fi asumat toate riscurile şi ar fi spus adevărul.

Fostul ministru al transporturilor, Relu Fenechiu, a fost eliberat condiţionat, luni, în urma deciziei de luni a Tribunalului Vaslui, hotărârea magistraţilor fiind definitivă. El a mers la penitenciar doar pentru a semna documentele, deoarece a primit vestea eliberării în timp ce era învoit de la închisoare.

R.D.