1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:09
No menu items!

Relu Fenechiu, audiat la DNA, în dosarul de corupție al fostului secretar de stat Valentin Preda

spot_img

Relu Fenechiu, audiat la DNA în dosarul de corupție al fostului secretar de stat Valentin PredaMinistrul transporturilor, Relu Fenechiu, este audiat, vineri, la DNA. Demnitarul liberal a ajuns în jurul orei 8,30, iar, la intrarea în sediu, a spus că a fost chemat ca martor într-un dosar. Este vorba despre dosarul de corupție al fostului secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Valentin Preda.

Ministrul a declarat, la plecare, că i se pare „puţin deplasat” demersul procurorilor, în condiţiile în care ar fi putut da declaraţii fără să fie chemat, ca demnitar, la DNA.

 

Mi se pare puţin deplasat, nu în ceea ce mă priveşte, ci în ceea ce priveşte poziţia unui ministru, să fie chemat până la DNA pentru a da o astfel de declaraţie. Dar, fiind un om ca toţi oamenii, am venit şi am dat această declaraţie. I-am spus şi domnului procuror că se putea face asta şi fără să chemi un demnitar al statului român la DNA, mai ales că ştiţi şi dumneavoastră ce înseamnă asta ca imagine publică şi ca aspect în media

Relu Fenechiu
ministrul transporturilor

 

În privinţa anchetei, Relu Fenechiu a spus că „procurorii au vrut să ştie anumite atribuţii (ale lui Preda – n.r.) şi dacă la un moment dat era normal să se găsească într-un anumit loc”.

Fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, este urmărit penal într-un dosar de corupţie legat de scurgeri de informaţii din dosare penale.

Andrei Tudor

Foto Liviu Untaru