-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:14
No menu items!

Reinfectările cu subvariante ale Omicron sunt posibile, dar rare

spot_img

Există posibilitatea ca o persoană se se infecteze de două ori cu subvariante diferite de coronavirus Omicron, dar acest lucru se întâmplă rar, potrivit unui studiu danez, arată Reuters.

În Danemarca, o sublinie mai infecţioasă a variantei de coronavirus Omicron, cunoscută sub numele de BA.2, a luat locul rapid variantei ”originale” BA.1, care este cea mai comună la nivel mondial, dar era neclar dacă o persoană se poate infecta cu ambele variante.

Un nou studiu, condus de cercetătorii de la cea mai înaltă autoritate din Danemarca pentru boli infecţioase, Statens Serum Institut (SSI), arată că persoanele infectate cu BA.1 se pot infecta cu BA.2 la scurt timp după aceea, dar asta se întâmplă rar.

”Oferim dovezi că reinfectările cu Omicron BA.2 sunt rare, dar pot apărea relativ la scurt timp după o infecţie cu BA.1”, au spus autorii studiului.

BA.1 şi BA.2 diferă prin până la 40 de mutaţii. În timp ce BA.2 reprezintă mai mult de 88% din cazuri în Danemarca, numărul cazurilor a început să crească în Marea Britanie, Africa de Sud şi Norvegia.

Reinfectările au afectat în cea mai mare parte persoane tinere, nevaccinate şi au cauzat doar boli uşoare şi niciuna dintre acestea nu a dus la spitalizări sau decese, au adăugat cercetătorii.

Studiul, care nu este încă evaluat, a constatat 1.739 de cazuri înregistrate între 21 noiembrie 2021 şi 11 februarie anul acesta, în care oamenii au fost testaţi pozitivi de două ori, la distanţă de 20 până la 60 de zile. În acea perioadă, în Danemarca au fost înregistrate peste 1,8 milioane de infecţii.

Dintr-un grup de eşantion mai mic, studiul a găsit 47 de cazuri de reinfecţii cu BA.2 la scurt timp după o infecţie cu BA.1. Cercetătorii au detectat, de asemenea, mai puţin material viral la a doua infecţie, sugerând că s-a dezvoltat o anumită imunitate de la primele infecţii.

                                                                                                                    Adina Silav