-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Regulile pentru credincioși în noaptea de Paște. Cum vor împărți preoții Lumina Învierii

spot_img

Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat, marți seară, noile reguli pe care credincioșii trebuie să le respecte de sărbătoarea de Paște, regulile fiind stabilite de comun acord cu Patriarhia Română.

Preoții, ajutați de echipaje de poliție dar și de voluntari, vor împărți sfintelor paști, în intervalul orar 7-17, în zilele de vineri și sâmbătă, în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea măsurilor de protecție. În declarație, credinciosul va face precizarea pentru ridicarea sfintelor paști și va trece numele celei mai apropiate biserici. Pentru credinciosii bolnavi și cei peste 65 de ani, paștele va fi distribuit la domiciliu, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de paști, cu respectarea măsurilor de protecție. 

Distribuirea Luminii sfinte, adusă de la Ierusalim în seara Învierii, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, începând cu ora 20:00.

„În noaptea de Înviere este permisă circularea tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție”, a precizat ministrul Marcel Vela.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, adică maxim două-trei persoane care apoi, la rândul lor, vor împărți lumina celorlalți locatari.  În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii.

În noaptea de Înviere va fi permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor.

Echipajele care acționează în posturile fixe cât și cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina persoanelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera.