Participanții la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, ajuns la cea de-a 74 -a ediţie şi care se va desfăşura în perioada 6 şi 17 iulie, vor avea nevoie de un certificat sanitar care să demonstreze că au fost vaccinaţi sau că nu sunt purtători de coronavirus, relatează EFE.
Organizatorii au anunţat că accesul la Palatul Festivalurilor este condiţionat de prezentarea unui certificat care să facă dovada vaccinării cu unul dintre serurile anti-COVID-19 aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente. Mai mult, trebuie să fi trecut o perioadă de patru săptămâni în cazul imunizării cu unul dintre vaccinurile administrare într-o singură doză şi de 14 zile după completarea schemei de vaccinare în cazul celor cu două doze.
În caz contrar, participanţii acreditaţi sunt nevoiţi să prezinte un test PCR sau antigen negativ, efectuat cu cel puţin 48 de ore înainte, care va trebui reînnoit la fiecare două zile pe întreaga durată a festivalului.
Organizatorii festivalului oferă totodată posibilitatea prezentării unei dovezi care să ateste prezenţa imunităţii la coronavirus print-un test antigen sau PCR pozitiv, realizat într-un interval cuprins între şase luni şi 15 zile înainte de eveniment.
Cei care doresc să-şi facă testul la sosirea pe Coasta de Azur sau pe parcursul şederii, au la dispoziţie un centru special destinat participanţilor la festival, care este deschis şapte zile din şapte şi gratuit, atât pentru cetăţenii francezi cât, şi pentru cei străini.
Potrivit organizatorilor festivalului, care joi vor dezvălui filmele din selecţia oficială, aceste măsuri sunt adoptate în conformitate cu dispoziţiile guvernului francez şi vor fi prezentate în detaliu pe parcursul lunii iunie.