3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:57
No menu items!

Reguli noi în restaurante, începând de azi. Ce trebuie să conțină meniurile

spot_img

Restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia să afișeze, începând de miercuri, ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Iniţial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.

Conform ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.

Potrivit Ordinului, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.

ANPC a explicat, în noiembrie 2022, că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

Potrivit sursei citate, Ordinul conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, ţinând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.

Ordinul nr. 201/2022 al preşedintelui ANPC privind detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor intră în vigoare de Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.

                                                                                                                   Adina Silav