Profesorii de serviciu vor avea obligaţia să însoţească persoanele străine care intră în unitatea de învăţământ cu diverse probleme, iar poarta trebuie să fie încuiată pe durata orelor, a declarat, miercuri, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Ecaterina Andronescu a spus că vrea să fie adoptate reguli ferme și că a vorbit în acest sens cu inspectoratele. Ea spune că a cerut ca, după evenimentele din ultimele săptămâni, şcolile să includă aceste prevederi în regulamentele proprii.
” De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”, a declarat ministrul Educaţiei care a participat la deschiderea târgului de joburi Polifest.
Ministrul educaţiei declara recent că agresivitatea pe care elevii o manifestă este dincolo de instituţia numită şcoală şi că poate ar trebui introduse în şcoală „lecţii de educaţie, de toleranţă, de solidaritate cu colegii”.
Ministrul Educaţiei adăuga că este îngrijorată „până dincolo de limita normalului” de acest fenomen şi aprecia că va trebui să discute cu colegii săi din Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a vedea ce măsuri mai pot fi luate pentru creşterea gradului de securitate în şcoli.
Ministrul educaţiei face aceste declaraţii după un val de violenţe petrecute în clasă sau în curtea școlii, incidente în care au fost implicaţi elevi ca victime sau făptuitori.