1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:56
No menu items!

Regulamentul intern în școli ar putea fi modificat. Se vor face controale corporale pentru evitarea incidentelor

spot_img

bataie-scoala

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IȘMB) vrea ca modificarea regulamentului de ordine interioară în școli să înceapă chiar din acest an, în așa fel încât să se poată face un control corporal sumar asupra elevilor pentru a se evita producerea infracțiunilor, a declarat, luni, inspectorul școlar general, Constantin Trăistaru.

„În anul școlar 2012-2013, la nivelul unităților de învățământ din București, au avut loc 244 de incidente în interiorul școlilor și 45 în proximitatea unităților de învățământ. Din totalul acestora, 253 au fost infracțiuni și 36 accidentări, agresiuni verbale sau certuri. Ceea ce este foarte important este faptul că nu s-au înregistrat tâlhării sau incidente foarte grave. (…) Una dintre cauze este disputa pentru anumite fete, iar în ceea ce privește furturile de telefoane ele se petrec de obicei în orele de sport, pentru că elevii lasă obiectele fie în clasă, fie la sala de sport. Se încearcă o mobilizare a tuturor profesorilor, pentru că în interior este treaba profesorilor și a conducerii unităților de învățământ. Avem în vedere modificarea regulamentului de ordine interioară pentru a putea permite acel control corporal sumar făcut de reprezentanți ai organelor de Poliție. Avem deja un plan comun semnat și aprobat de prefect, împreună cu DGPMB, Jandarmeria și Poliția Locală de la nivelul Bucureștiului. Deocamdată nu avem cadru legal, bănuiesc că acest lucru se va putea implementa din acest an școlar”, a explicat Constantin Trăistaru, citat de Agerpres.

Prezent la conferința de lansare a Săptămânii pentru prevenirea criminalității, șeful Poliției Capitalei, Mihai Pruteanu, a declarat că astfel de controale ar putea fi făcute la solicitarea conducerii unităților de învățământ și că ar viza doar persoanele suspectate că ar avea un comportament dubios sau cele care nu au activitate în unitățile de învățământ, dar vor să pătrundă în interiorul școlilor.

„Acolo unde este cazul, regulamentele de ordine interioară ale școlilor se pot modifica. Nu instalăm un polițist la intrarea în școală pentru a percheziționa elevii așa cum s-a înțeles. Aceste controale se vor face doar acolo unde există suspiciuni. De exemplu, asupra unui tânăr care este străin de școala respectivă și după comportament pare suspect și deci nu are ce să caute acolo ca să perturbe orele de curs. Atunci se poate solicita efectuarea unui control sumar pentru a se verifica dacă are sau nu obiecte contondente asupra lui. Elevii care sunt cunoscuți, au o conduită bună și nu au creat probleme de-a lungul timpului nu are nimeni nimic cu ei, pot intra liniștiți în școală, ca și până acum. Numai atunci când sunt suspiciuni asupra unor persoane străine se poate proceda de o asemenea manieră”, a precizat Mihai Pruteanu.

Daniela Marinescu