4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:09
No menu items!

Regizorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viață

spot_img

Regizorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viață în această dimineață, la Spitalui Elias. Nicolaescu avea 82 de ani.

El fusese operat pe cale laparoscopică de către echipa chirurgicală a spitalului, după o afecțiune digestivă cronică benignă. Cu o săptămână înainte de a fi internat în spital, regizorul a suferit un accident în curtea casei sale, în timp ce se îndrepta spre garaj. El și-a fisurat atunci câteva coaste.

Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990 pe listele FSN, activând apoi în toate legislaturilor cu excepția celei din 2004-2008. În mod curios, în decembrie, anul trecut, senatorul a prezentat un mesaj emoționant în parlamentul României. „Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite”, a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008). Dacă filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.  Ultimul lui film a fost „Ultimul corupt„, lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010).

D.M.