1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:48
No menu items!

Regizorul francizei „X-Men”, Bryan Singer, acuzat de agresarea sexuală a unui adolescent

spot_img

 BryanSinger

Bryan Singer, regizorul francizei „X-Men”, a fost acuzat de violarea, abuzarea fizică şi drogarea unui adolescent, în vârstă de 17 ani, potrivit unei plângeri penale depuse miercuri împotriva cineastului la Curtea federală din Hawaii, relatează contactmusic.com.

Regizor, producător şi scenarist, Bryan Singer, în vârstă de 48 de ani, este acuzat că l-ar fi agresat sexual în anul 1999 pe un tânăr în vârstă de 17 ani.

Potrivit plângerii penale, faptele de agresiune ar fi avut loc în mai multe rânduri, în câteva reşedinţe din Los Angeles şi Kailua, Hawaii, şi au inclus viol, administrare forţată a drogurilor şi alte constrângeri fizice.

În documentele depuse în instanţă, obţinute de site-ul The Wrap, se menționează că victima este Michael Egan, un locuitor din Nevada, care a crescut în Vestul mijlociu al Statelor Unite şi s-a mutat cu familia la Los Angeles pentru a deveni actor.

Michael Egan, care are în prezent 32 de ani, susţine că Singer şi alte persoane din industria filmului l-au ameninţat că îi vor distruge aspiraţiile de a se lansa în lumea filmului dacă nu le va face pe plac.

Documentele depuse în instanţă conţin descrieri detaliate ale modului în care, în anul 1999, Bryan Singer i-a oferit lui Egan droguri şi alcool, apoi l-a luat cu avionul spre Hawaii pentru a-l abuza sexual. Egan susţine că acest lucru s-a întâmplat în mai multe rânduri şi că nu a fost singurul adolescent care a fost abuzat sexual de cineast.

Plângerea penală solicită iniţierea unui proces şi o sumă necunoscută de bani, drept compensaţii pentru traume emoţionale, agresare sexuală şi fizică şi invadarea vieţii private.

Victima a depus plângerea cu puţin timp înainte de lansarea celui mai recent film din franciza „X-Men”, „X-Men: Days Of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut”.

La rândul său, avocatul lui Bryan Singer, Marty Singer, a catalogat acuzaţiile aduse cineastului drept „absurde şi defăimătoare”, conform hollywoodreporter.com.

Bryan Singer este un regizor şi producător american de film, care şi-a câştigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului „Suspecţi de serviciu”, în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producţii SF şi benzi animate, graţie primelor două filme din seria „X-Men” şi a peliculei „Superman Revine”.

 C.A.