-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:28
No menu items!

Registrul traficanților de droguri, doar cu persoanele condamnate definitiv

spot_img

Registrul național al traficanților de droguri, asemănător celui al agresorilor sexuali, existent deja, a fost inițiat de PNL și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la începutul acestei sptămâni, pentru dezbateri și adoptare în Parlament. Numai că registrul va conține, deocamdată, datele de identificare doar pentru traficanții condamnați definitiv, nu pentru cei cercetați penal sau consumatorii de stupefiante.

Ministrul Alina Gorghiu a invocat deficitul de resursă umană dedicat unui asemenea proiect, astfel că Registrul va viza persoanele condamnate, persoane fizice, nu juridice.

”Mai toate registrele sunt greu de gestionat pentru că avem un deficit de resursă umană, de tehnică, de tot ce doriţi, însă, dacă vrem să facem faţă unui fenomen de amploare cum este acesta al traficului de droguri, atunci va trebui să pregătim toate pârghiile, prin printr-un efort colectiv, constructiv. Cred că acest registru al traficanţilor de droguri, care va funcţiona similar cu registrul agresorilor sexuali, va putea să funcţioneze la fel de bine (…) Am văzut că domnul ministru Rafila a dispus un control şi pe farmacii pe drogurile de mare risc. (…) Vedem ce se va întâmpla în dezbaterile din comisii. La acest moment, registrul va fi pentru persoane fizice condamnate, nu pentru persoane juridice”, a declarat Alina Gorghiu la Senat.

Propunere legislativă privind înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni în sfera traficului de droguri a fost depusă luni, 25 septembrie, în Parlament.

M. Nedelcu