4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:22
No menu items!

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată astăzi, la Windsor. Programul ceremoniilor de la Londra

spot_img

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George’s a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat luni dimineaţa.

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.

Porţile Westminster Hall s-au închis la ora 06:30, pentru ca sicriul reginei să fie pregătit pentru a fi mutat la Westminster Abbey, abaţia urmând să fie deschisă la ora 08.00 pentru invitaţii la înmormântare.

O procesiune va însoţi sicriul de la Westminster Hall până la mănăstire. Parcursul va dura mai puţin de 10 minute, iar pe  traseu vor fi aliniai membri ai Royal Navy şi Royal Marines. Aproximativ 200 de muzicieni vor fi prezenţi, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiene şi irlandeze. În urma cortegiului se vor afla regele Charles III si membrii familiei regale.

La slujba de înmormântare vor vorbi premierul Liz Truss şi Patricia Scotland, secretarul general al Commonwealth-ului. Arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby, va ţine predica.

După ”Last Post” – omagiul militarilor căzuţi în luptă în armata britanică” – se păstrează un moment de reculegere, în jurul orei 13.55.

După funeralii, sicriul este urcat pe un afet  de tunşi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric.

Sicriul va fi apoi dus la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee spectaculoasă care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care va avea loc după aceea va fi transmisă în direct.

O slujbă religioasă urmează să aibă loc, la ora 17.00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea ceremoniei de înmormântarei, rezervată membrilor apropiaţi ai familiei, fără fotografi şi camere de luat vederi.

Bijutierul coroanei va îndepărta Coroana Statului Imperial, globul şi sceptrul, care se sprijină deasupra sicriului, şi le va aşeza pe altar.

Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Arhiepiscopul de Canterbury va pronunţa binecuvântarea, care va fi urmată de imnul „God Save The King”.

Sicriul prinţului Philipp, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

La funeralii vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019 sau chiar prinţul saudit Mohammed ben Salman, Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate – în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

La funeralii vor fi prezenţi şi preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu.

Amploare logistică și de securitate fără precedent

Șefii poliției și medicii londonezi se pregătesc pentru cea mai mare provocare din istorie: trebuie să pună în balanță nevoia de a-i proteja pe liderii și demnitarii lumii și dorința publicului de a-și plânge regina la care a ținut atât de mult, relatează CNN.

Unii au comparat amploarea evenimentului cu cea a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Într-un interviu acordat la începutul acestei săptămâni pentru Sky News, primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat, referindu-se la amploarea evenimentului: „Dacă vă gândiți la maratonul de la Londra, la carnaval, la nunțile regale anterioare, la Jocurile Olimpice – este totul la un loc”.

Pașii „Operațiunii Podul Londrei”, planul pentru funeralii, au fost atent analizați ani de zile de numeroasele agenții implicate, regina însăși supervizând fiecare detaliu înainte de moartea sa.

Londra a înregistrat deja o aglomerație fără precedent în zilele care au precedat funeraliile. Numărul mare de persoane a făcut ca vineri să se întrerupă temporar accesul la cozile de la catafalcul reginei.

                                                                                                                    Adina Silav