-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:35
No menu items!

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost internată în spital

spot_img

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și-a petrecut noaptea de miercuri spre joi într-un spital din Londra, unde i-au fost făcute mai multe investigații. Anunțul a fost făcut, joi seara, de Palatul Buckingham, care a precizat că suverana britanică s-a întors deja acasă joi la prânz și se simte bine, relatează BBC.

Recent, regina a renunțat, la sfatul medicului, la vizita pe care trebuia să o facă în Irlanda de Nord. Elisabeta a II-a a avut două săptămâni pline de evenimente oficiale.

Ea a deschis sesiunile parlamentelor Scoției și Țării Galilor și urma să facă același lucru și în cazul legislativului de la Belfast.

La ultimele apariții publice, suverana a avut și un baston, ceea ce a alimentat speculațiile privind starea sa de sănătate.

Cu toate acestea, ea a fost prezentă marți seara la o recepție găzduită de Palatul Windsor, la care au participat și premierul Boris Johnson, prințul Charles și William, duce de Cambridge.

Elisabeta a II-a are 95 de ani și este cel mai longeviv suveran din istoria Marii Britanii.