-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:29
No menu items!

Regimul confiscă ajutoarele trimise Semilunii Rosii

spot_img

semiluna rosie

Mare parte din ajutoarele trimise la centrul Semilunii Roşii Arabe Siriene (SRAS) din Damasc sunt confiscate de regimul lui Bashar al-Assad, a declarat miercuri, la Geneva, doctorul Tawfik Chamaa, membru fondator al Uniunii organizaţiilor siriene de ajutor medical (UOSSM), formată din14 organizaţii umanitare din diferite ţări.

“Trebuie să se ştie că tot sprijinul pentru Semiluna Roşie siriană, sub formă de bani lichizi sau materiale, care va sosi la Damasc, este confiscat de regim”, a precizat Tawfik Chamaa, care a estimat că ”90% până la 95% din tot ceea ce este trimis la centrul sirian al Semilunii Roşii, deci la Damasc, este destinat sprijinirii regimului sirian, în special a soldaţilor, şi nu ajunge la destinaţie, adică nu ajunge la civilii care sunt bombardaţi în fiecare zi, care sunt încercuiţi, care sunt în nevoie”.

Purtătorul de cuvânt al UOSSM a solicitat responsabililor organizaţiilor umanitare să iși ia toate măsurile necesare pentru ca materialul şi produsele distribuite  să ajungă la destinație, deoarece există un număr mare de bolnavi care mor din cauza lipsei medicamentelor.

Potrivit opiniei reprezentantului UOSSM, Siria se îndreaptă către o “catastrofă sanitară”.