-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:40
No menu items!

Regele Mihai I, mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor din Club Colectiv

spot_img

Regele Mihai a transmis, sâmbătă, într-un mesaj de condoleanţe, în urma tragediei petrecute vineri seară în clubul Colectiv din Capitală, că este alături de familiile victimelor incendiului şi că întreaga societate trebuie să înveţe din nou respectul pentru viaţă şi pentru cel de alături.

Sunt cu tot sufletul alături de familiile îndurerate de pierderea celor dragi, în recentul incendiu tragic din Capitală. Familia mea şi cu mine ne rugăm pentru ei toţi, ca şi pentru cei îndoliaţi, care astăzi au ochii în lacrimi. Întreaga societate, tineri şi vârstnici, avem nevoie să învăţăm din nou respectul pentru viaţă şi pentru cel de alături. Fiecare viaţă este fără preţ, iar compasiunea este puntea dintre sufletele noastre„, se arată în mesajul Regelui Mihai 1, publicat sâmbătă pe site-ul Casei Regale.

Un incendiu a izbucnit vineri seară în Clubul Colectiv din Bucureşti, iar cel mai recent bilanţ indică 27 de morți şi 146 de persoane internate în spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedaţi nu au fost identificaţi.

De asemenea, sunt neidentificaţi 5 din cei 146 de răniţi internaţi la acest moment.