-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:59
No menu items!

Regele Charles va fi spitalizat pentru o problemă a prostatei

spot_img

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va fi internat în spital săptămâna viitoare din cauza unei inflamări a prostatei, a anunțat miercuri Palatul Buckingham. Comunicatul precizează că este o problemă benignă și că este programată o intervenție chirurgicală.

În vârstă de 75 de ani, suveranul este nevoit să își amâne angajamentele din perioada următoare. Este pentru prima dată de la urcarea sa pe tron, pe 8 septembrie 2022, în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a, când Palatul a făcut mențiuni publice despre starea de sănătate a Regelui.

O prostată mărită este o afecțiune foarte frecventă la bărbații în vârstă, care, dacă nu este tratată, poate duce la o deteriorare progresivă a funcției vezicii urinare și la infecții ale tractului urinar.

Acest anunț vine la mai puțin de două ore după ce s-a anunțat că prințesa de Wales, Kate, a fost spitalizată pentru o intervenție chirurgicală „programată”, ceea ce înseamnă că va trebui să-și suspende atribuțiile până la sfârșitul lunii martie.

BBC comentează că este neobișnuit ca actualizările medicale despre doi membri de rang înalt ai familiei regale să fie publicate în aceeași zi. Potrivit informațiilor BBC, acest lucru a fost necesar, deoarece Regele a trebuit să anuleze angajamentele programate pentru joi.

T. S.