2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:39
No menu items!

Referendumul din Pungești, anulat în instanță

spot_img

pungesti

Prefectura Vaslui a obținut din nou, în instanță, blocarea organizării referendumului în comuna Pungeşti cu privire la consultarea populaţiei pe tema explorării şi exploatării gazelor de şist. Instanța a decis anularea hotărârii prin care autorităţile din Pungeşti au hotărât organizarea referendumului.

Înaintea de proces, prefectul judeţului, Radu Renga, anunţa că organizarea referendumului în Pungeşti se desfăşoară conform calendarului, în acest sens fiind desemnat şi preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie, în urma tragerii la sorţi la Tribunalul Vaslui.

Prefectura Vaslui a susținut în instanţă că autorităţile locale nu se pot pronunţa asupra exploatării zăcămintelor din subsolul, acestea fiind în proprietatea exclusivă a statului.

Carmen Antonesi