-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:17
No menu items!

Referatul procurorilor: Un angajat al clubului nu a știut să folosească extinctorul

spot_img

Toți martorii audiați de polițiști și procurori au spus că nu au observat extinctoare sau alte elemente de stingere a incendiilor în incinta clubului Colectiv, care avea o singură ușă de acces, și aceea mică și cu un prag înalt de 10 centimetri.

În plus, toți participanții la concertul de vineri au remarcat buretele cu care erau îmbrăcați cei doi stâlpi ai scenei. Unul dintre tineri le-a spus anchetatorilor că după ce a ibucnit focul, la momentul celei de-a doua aprinderi de artificii, un bărbat cu ecuson, probabil bodyguard, a venit cu un extinctor pe scenă dar nu a știut să îl folosească.

În fața scenei a apărut un bărbat care avea un ecuson la gât ( nu aş putea să-l recunosc dacă mi-ar fi prezentat deoarece a fost vorba de câteva fracțiuni de secundă, aglomerație, etc ) şi în mână un stingător de incendiu de culoare roşie. Bărbatul a încercat să desigileze extinctorul, dar nu a reuşit ( am văzut siguranța de plastic care blochează mecanismul la locul său, siguranță care nu a fost înlăturată de bărbatul respectiv ).

Toate persoanele din jurul stâlpului stâng s-au retras spre bar cînd au văzut încercarea nereuşită a bărbatului de a stinge incendiul. Imediat incendiul a cuprins întreg acoperişul, foarte rapid, aproape instantaneu, moment în care s-au stins toate luminile.

Din acel moment, tot ce-am putut să văd în jurul meu a fost datorită luminii flăcărilor. Panica i-a cuprins pe toți cei prezenți în club şi doar solistul vocal al trupei a încercat să liniştească mulțimea, spunând ,, Linişti-ți-vă,, Din acel moment mulțimea a început să se-mbulzească spre uşă. Temperatura din interiorul clubului a început să crească, fiind foarte mare şi din această cauză a fost sporită panica.”

Referatul procurorilor

Bărbatul care a încercat să folosească extinctorul respectiv a fost rănit și a dat și el declarații anchetatorilor.

În acel moment am fugit la garderobă , la intrare unde ştiam că există un extinctor. Aici Călin mi-a arătat extinctorul, care era în stînga pupitrului de la garderobă, l-am luat şi am vrut să vin spre locul incendiului. Am perceput în acel moment un zgomot de material care ardea şi o lumină puternică dinspre tavan. Din interior s-a auzit ca o bubuitură şi m-am gîndit automat la buteliile metalice. Oamenii începuseră să iasă în număr foarte mare şi nu am avut cum să reintru în club. M-am întors către uşa containerului, împins fiind din spate de persoanele care ieşeau. Sub presiunea puhoiului de oameni s-a deschis şi a doua parte a uşii, iar eu am ieşit pe acea parte. Extinctorul mi-a căzut în partea dreaptă a uşii cum ieşi şi eu am scos telefonul…

Angajatul a mai spus că după ce a ieșit din incintă, a reușit, împreună cu alți bărbați, să scoată câteva zeci de persoane blocate la intrare, în containerul din fața ușii de acces.