-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:04
No menu items!

Reducerea TVA la pâine ar putea suplimenta bugetul statului cu circa 100 de milioane de lei

spot_img

 Reducerea TVA la pâine ar putea suplimenta bugetul statului cu circa 100 de milioane de lei

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a afirmat că reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 9% pentru pâine ar putea suplimenta bugetul de stat cu circa 100 de milioane de lei.

“Reducerea TVA la alimentele de bază este şi rămâne o prioritate a guvernării USL, dar şi a mea. Suntem în discuţii avansate pentru introducerea unui program pilot de reducere a TVA la 9% pentru pâine, şi aici mă refer la tot lanţul, de la cereale până la producţie şi panificaţie, cel mai mai probabil din semestrul II, de la 1 iulie 2013. Am decis să începem cu reducerea TVA la pâine, întrucât evaziunea în acest sector este de 70% şi cred că măsura va stimula creşterea încasărilor la buget şi scăderea evaziunii. Estimăm că vom colecta la buget circa 100 de milioane de lei odată cu introducerea acestei măsuri”, a declarat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a explicat că măsura va fi analizată, cel mai probabil, la viitoarea misiune a instituţiilor financiare internaţionale din martie-aprilie, când vor începe negocierile pe noul acord și nu va viza produsele de patiserie, cum ar fi prăjiturile, cozonacii etc.

C.I.