-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:52
No menu items!

Recomandarea medicilor de Paște: consumați cu moderație produse din carne de miel!

spot_img
Recomandarea medicilor: consumați cu moderație produse din carne de miel
foto: saloane.ro

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii recomandă, pentru perioada Sărbătorilor de Paşte, un consum moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel, sfatul fiind adresat în special persoanelor care au ţinut post, dar şi celor care suferă de afecţiuni digestive.

Astfel, avertizează specialiştii, reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, produse din carne tocată sau prăjeli poate cauza, de cele mai multe ori, probleme digestive. Această alimentaţie trebuie evitată, pe cât posibil, şi de persoanele care suferă de afecţiuni digestive, respectiv gastrită sau ulcer, afecţiuni hepatice sau pancreatice, mai spun medicii.

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii subliniază, în acelaşi context, că trecerea de la alimentaţia de post la cea obişnuită trebuie să se facă treptat.

Tot în perioada Paştelui, bolnavilor care suferă de diabet li se recomandă să nu întrerupă tratamentul indicat de doctori, iar printre alimentele pe care ar trebui să le ocolească cei care au probleme cu inima se numără şi cele bogate în grăsimi sau sărate.

O altă recomandare este aceea ca alimentaţia să fie diversificată şi să cuprindă, în principal, cereale, legume, fructe şi produse lactate. Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului de alcool în cantităţi mari, cât şi a exceselor alimentare.

Având în vedere zilele libere din perioada vacanţei de Paşte, pe lângă o alimentaţie corectă, se recomandă şi hidratarea corectă şi activitatea fizică.

Andrei Tudor