3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:15
No menu items!

Recidiva consilierei care l-a „arestat” pe Oprescu. VIDEO

spot_img

Consilierul general al Capitalei din partea PNL, dar provenit din PDL, Simona Crețu, cea care a oferit o ipoteză halucinantă despre motivele arestării lui Sorin Oprescu, este renumită în fostul PDL pentru maniera în care își construiește discursul.

Simona Crețu, care a încercat să explice cum gândurile sale trimise în Univers au dus la arestarea lui Sorin Oprescu, pe baza Legii atracției, a candidat, în 2013, în cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale, împotriva lui Cătălin Predoiu și Gheorghe Falcă.

Cei trei şi-au prezentat proiectele, în octombrie 2013, în faţa democrat-liberalilor din Suceava. Simona Creţu a vorbit despre educaţie şi specialişti, însă discursul său elucubrant a stârnit nedumerire, pe de o parte, dar șși hohote de râs înfundate, pe de alta, iar, în final, ropote de aplauze ironice, care au făcut-o să-și încheie prezentarea.

Cu toate acestea, Simona Crețu a avut câțiva simpatizanți, atâta vreme cât a reușit să obțină 1,67% din voturile colegilor.

Valeriu Motoc