3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 23:00
No menu items!

Rechemarea ambasadorului din SUA, „joc de glezne” pentru George Maior, la prezidențiale, și pentru Florian Coldea, la comanda SRI

spot_img

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele de rechemare a unor ambasadori, printre care cei din Rusia, SUA, Irlanda, respectiv Constantin-Mihail Grigorie, Adrian-Cosmin Vieriţa şi Iulian Buga.
Decretele nu sunt semnate întâmplător, mai ales că mandatul unui șef de misiune diplomatică nu expiră după o anumită perioadă. Astfel, cel puțin în privința postului de ambasador în SUA, prinde tot mai mult contur un scenariu vehiculat de ceva vreme – locul lui Adrian Vierița ar putea fi luat de actualul director al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior, care, de altfel, are, din 2004, gradul de ambasador în Ministerul Afacerilor Externe. Conducerea SRI va fi asigurată, în aceste condiții, de prim-adjunctul acestuia, generalul Florian Coldea până la numirea unui nou director (surse politice susțin că lui Florian Coldea i se pregătește și lui, într-un final, un post de consul prin vreo țară îndepărtată).

Numirea ca amabasador a lui George Maior precede și creează premisele, potrivit aceluiași scenariu, intrarea în politică a fostului social-democrat, activitate interzisă acestuia prin prisma funcției deținute. Următorul pas pentru viitorul politician va fi candidatura la alegerile prezidențiale, susținut de PSD, în condițiile unui viitor și iminent „divorț” dintre liberali și social-democrați.

De neignorat este scandalul privind apariția lui Cristian Maior într-un videoclip publicitar care promova valorile social-democrației, difuzat pe 1 martie de Realitatea TV și România TV. În filmuleț, Maior apare alături de Victor Ponta și Mihai Tănăsescu.

La acea vreme, surse media susțineau că reprezentanții Realitatea TV au semnat acest contract prin intermediul lui Costin Ilie, directorul agenţiei Let’s Do It Media, în același timp publisher la postul concurent, România TV, deţinut de deputatul PSD Sebastian Ghiţă. Videoclipurile promovau site-ul www.social-democratia.eu , despre care Costin Ilie spunea că aparţine unei fundaţii din Bruxelles „care doreşte să promoveze valorile social-democrate în România, dar care nu are nici o legătură cu România”.

La acela moment, Rareş Bogdan, realizator la Realitatea TV, a declarat că acest post de televiziune „a primit o comandă ciudată” de la o ”agenţie aparent obscură, dar pe bani buni”. „Am acceptat doar ca publicitate” difuzarea respectivului videoclip, a precizat Rareş Bogdan, deși calupul video nu era anunțat ca material publicitar.

 

Este un contract comercial care mă intrigă şi pe care îl vom trata din punct de vedere editorial mult diferit. Comandă este lansată de către un ONG de la Bruxelles, însă informaţiile mele, care m-au făcut să fiu intrigat, îmi spun că este vorba de fondurile unui membru PSD implicat în jocuri mass-media

Cozmin Guşă
patronul Realitatea Media (pentru HotNews.ro)

 

Nu ni s-a cerut punctul de vedere, acordul, ceea ce consider că e inadmisibil. O să luăm măsuri, inclusiv în justiţie dacă o să fie cazul pentru asemenea situaţii. Este regretabil că SRI este atras în tot felul de dispute publice. SRI şi directorul acestui serviciu îşi manifestă clar echidistanța şi neutralitatea din punct de vedere politic şi nu dorim să fim implicaţi în asemenea evenimente

Sorin Sava
purtator de cuvânt al SRI


Andi Topală