4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:20
No menu items!

Recensământ 2022. Câți locuitori are cel mai mic oraş din România

spot_img

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor arată o populaţie rezidentă a României de 19.053.800 persoane, în scădere cu 1,1 milioane locuitori faţă de recensământul precedent (octombrie 2011). Oraşul Băile Tuşnad şi-a menţinut poziţia de cel mai mic oraş din România- 1.372 locuitori faţă de 1.641 locuitori în 2011. 

”Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor arată o populaţie rezidentă a României de 19.053.800 persoane (19.053.815 persoane), în scădere cu 1,1 milioane locuitori (1067,8 mii persoane) faţă de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populaţiei rezidente este de sex feminin (9.808.300, reprezentând 51,5%) şi trăieşte în mediul urban (9.941,+.200, reprezentând 52,2%)”, arată datele INS.

Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populaţiei rezidente crescând la 42,4 ani (faţă de 40,8 ani la RPL2011). Vârsta medie a populaţiei de sex feminin este de 44,1 ani comparativ cu 40,6 ani pentru bărbaţi. Regiunea cu populaţia cea mai tânără este regiunea Nord-Est unde vârsta medie este 40,8 ani, iar la polul opus se regăseşte regiunea Sud-Vest Oltenia cu o vârstă medie de 43,7 ani.

În judeţul Ilfov trăieşte populaţie tânără, cu cea mai mică vârstă medie din ţară, de 38,6 ani. Sub 40 ani, au şi populaţiile judeţelor Iaşi (39,2 ani) şi Suceava (39,9 ani). Judeţul Teleorman are cea mai vârstnică populaţie, cu o vârstă medie de 46,3 ani. Peste 45 ani au şi populaţiile din judeţele Hunedoara (45,5 ani) şi Brăila (45,3 ani).

Structura pe judeţe şi localităţi a populaţiei rezidente a României

În ultimii zece ani, între cele două recensăminte, majoritatea judeţelor au scăzut ca dimensiune sub aspectul numărului de locuitori (39 din 42 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti).

Judeţul Ilfov se distinge cu o situaţie particulară, cu o creştere cu 153,9 mii locuitori, în mare parte migraţi dinspre municipiul Bucureşti. Numai alte două judeţe – Bistriţa-Năsăud şi Suceava – au câştigat, 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori. În valori relative, cele mai mari reduceri de populaţie le-au înregistrat judeţele Caraş-Severin (-16,6%, respectiv cu 49.000 persoane mai puţin) şi Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56.600 persoane mai puţin).

Referitor la municipii, oraşe şi comune, localităţile care au câştigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte, respectiv fiecare câte circa 30.000 persoane, sunt oraş Popeşti Leordeni din judeţul Ilfov care a ajuns la o populaţie de 53.431 persoane (cu 31.536 persoane mai mult decât în 2011), comuna Floreşti din judeţul Cluj cu o populaţie rezidentă de 52.735 persoane (cu 29.922 persoane mai mult decât în 2011) şi comuna Chiajna din judeţul Ilfov cu o populaţie rezidentă de 43.584 persoane (cu 29.325 persoane mai mult decât în 2011).

Ierarhia se modifică dacă ne referim la creşteri în valori relative. Astfel, comuna Chiajna din judeţul Ilfov şi comuna Valea Lupului din judeţul Iaşi şi-au triplat dimensiunea (305,7% faţă de 2011 ajungând la o populaţie de 43.584 locuitori, respectiv 291,2% ajungând la o populaţie de 14.510 locuitori), iar comunele Dumbrăviţa şi Giroc din judeţul Timiş s-au mărit în zece ani de 266,1% şi, respectiv 265,5 % având la RPL2021 o populaţie de 20.014 locuitori şi, respectiv, de 22.270 locuitori.

Localităţile cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comunele Ciudanoviţa din judeţul Caraş-Severin (444 locuitori, –32,4% faţă de populaţia din 2011) şi Valea Salciei şi Mărgăriteşti, ambele din judeţul Buzău (529 locuitori, – 31,8% şi 478 locuitori, – 31,4% faţă de populaţia din 2011).

Comuna cea mai mică din România este comuna Bătrâna din judeţul Hunedoara cu numai 88 de locuitori (în scădere faţă de RPL2011 când s-au recenzat 127 de locuitori).

La recensământul precedent, cea mai mică a fost comuna Brebu Nou din Caraş-Severin cu 119 locuitori care, la recensământul din 2021 a înregistrat o creştere, ajungând la 166 de locuitori. Cea mai mare comună din România este comuna Floreşti din judeţul Cluj care şi-a menţinut această poziţie fruntaşă la ambele recensăminte. Dar, în decurs de un deceniu, populaţia rezidentă a comunei Floreşti a crescut de 2,3 ori.

Oraşul Băile Tuşnad şi-a menţinut poziţia de cel mai mic oraş din România (1.372 locuitori faţă de 1.641 locuitori în 2011). Cel mai mare oraş la RPL2021 este Popeşti Leordeni. Şi acum zece ani şi în 2021, cel mai mic municipiu a fost şi este Orşova din judeţul Mehedinţi cu o populaţie de numai 8.506 persoane, în scădere cu 1.935 persoane faţă de RPL2011.

Exceptând municipiul Bucureşti, cel mai mare municipiu din România este Cluj-Napoca din judeţul Cluj care şi-a păstrat această poziţie în ultimii zece ani deşi şi-a redus populaţia cu 37.978 de persoane, coborând la o populaţie de 286.598 locuitori. Dar această reducere trebuie privită dintr-o perspectivă mai amplă, luând în considerare şi localităţile limitrofe, învecinate, unde populaţia urbană a optat să se mute la casă. Astfel, dacă municipiul Cluj-Napoca, singur, fără vecinătăţi, a scăzut la 88,3% din populaţia de acum zece ani, măsurat împreună cu localităţile învecinate conform datelor din tabelul de mai jos, a avut o creştere uşoară (101,8%).

Unsprezece localităţi – comune toate – şi-au păstrat dimensiunea între cele două recensăminte: Crăciunelu De Jos, Zemeş, Batăr, Vlădeni, Coşoveni, Satu Mare, Corcova, Adâncata, Nanov, Mohail Kogălniceanu, Frânceşti.

Datele complete şi finale vor fi făcute publice, etapizat, în perioada mai-decembrie 2023. 

                                                                                                                    Adina Silav