-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:27
No menu items!

Reacție rapidă a Rusiei la modificarea Strategiei naționale de apărare a României

spot_img

Noua versiune a Strategiei naţionale de apărare a României îi deranjează pe oficialii ruși care apreciază că țara noastră de raportează la Rusia ca la „o amenințare asupra securității republicii”, ca argument justificator pentru creșterea prezenței NATO și SUA în regiunea Mării Negre.

„Includerea Rusiei printre sursele problemelor globale nu este ceva nou, a transmis Ministerul de Externe rus, prin vocea purtătorului de cuvânt Maria Zaharova, citată de agenţia de presă TASS. „În Occident, acest truc este adeseori folosit pentru a ocoli recunoaşterea propriilor defecte, greşeli şi probleme, iar faptul că Bucureştiul foloseşte metoda plagiatului nu confirmă decât – aşa cum ni se pare – un deficit de gândire independentă în rândul politicienilor români”, a afirmat Zaharova.

„Este evident că noua versiune a Strategiei române va fi folosită pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi SUA în regiunea Mării Negre. Astfel, Bucureştiul în loc să devină furnizor de stabilitate îşi va aduce contribuţia la creşterea în continuare a tensiunilor în regiune şi a lipsei de încredere”, a declarat Zaharova în cursul unei conferinţe de presă.

Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 prezintă o nouă abordare ca urmare a schimbării de paradigmă la nivel global, determinate de evoluţiile din regiune, deteriorarea relaţiilor dintre NATO şi Federaţia Rusă, ameninţarea reprezentată de terorism, ameninţările hibride şi cele cibernetice, dar şi alte tipuri de provocări, se menţionează într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale de la Bucureşti din 27 mai, relatează Agerpres.