-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:23
No menu items!

Reacția lui Gabriel Oprea la cererea DNA privind anchetarea sa

spot_img

Liderul UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a declarat luni că se consideră nevinovat în legătură cu acuzațiile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și că este obligația profesională a procurorilor să verifice orice suspiciuni de încălcare a legii.

„Am aflat din presă despre solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în ceea ce mă privește. (…) Am respectat legile României și le respect în continuare. Mă consider nevinovat, iar acest lucru se va confirma mai devreme sau mai târziu. Consider că e obligația profesională a procurorilor să verifice orice suspiciuni legate de posibile încălcări ale legii. Am sprijinit justiția și activitatea DNA pe tot parcursul activității mele politice. Chiar dacă astăzi eu sunt vizat de demersul DNA, voi sprijini în continuare aceste instituții ale statului român. Voi susține demersurile pentru aflarea adevărului, voi pune la dispoziție toate informațiile necesare și nu voi îngreuna mersul anchetei”, a afirmat Gabriel Oprea într-o declarație de presă susținută la sediul UNPR.

Liderul UNPR a adăugat că își va apăra toate drepturile, uzând de toate pârghiile și mecanismele la dispoziția oricărui cetățean român.

„Știu că viața politica presupune riscuri dintre cele mai variate, inclusiv de a deveni o victimă colaterală în luptele pentru putere purtate de unii sau de alții. Nu regret deciziile politice pe care le-am luat și nu-mi voi schimba principiile niciodată. UNPR este un partid puternic, în ciuda loviturilor primite din partea adversarilor politici, mergem mai departe – ne așteaptă un an plin de provocări, urmează campanii electorale și alegeri în care ne vom demonstra seriozitatea și ne vom lupta cu toate armele pentru a aduce românilor siguranță și progres”, a mai declarat Gabriel Oprea. 

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de interne, senatorul Gabriel Oprea, pe care îl acuză de abuz în serviciu, în cazul escortelor Poliției Rutiere de care s-a folosit ilegal, serviciu de care ar fi beneficiat contrar legii şi procurorul general Tiberiu Niţu în baza unui protocol încheiat cu Ministerul de Interne.

R.D.