-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:01
No menu items!

Reacția Kremlinului după vizita lui Blinken la Kiev: Ei vor continua să ducă acest război până la ultimul ucrainean, fără să cruţe niciun ban pentru asta

spot_img

Kremlinul, întrebat miercuri despre vizita secretarului de stat american Antony Blinken la Kiev, a declarat că este clar că Washingtonul intenţionează să continue să finanţeze efortul de război al Ucrainei „până la ultimul ucrainean”, relatează Reuters.

Blinken a sosit miercuri la Kiev, într-un gest de sprijin, în timp ce contraofensiva Ucrainei împotriva forţelor ruseşti intră în cea de-a patra lună, cu doar mici câştiguri.

”Am auzit declaraţii repetate că ei (americanii) intenţionează să continue să ajute Kievul atât timp cât va fi nevoie”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Cu alte cuvinte, ei vor continua să susţină Ucraina în stare de război şi să ducă acest război până la ultimul ucrainean, fără să cruţe niciun ban pentru asta. Aşa o percepem, o ştim. Nu va afecta cursul operaţiunii militare speciale”, a comentat Peskov.

D.Constantin